Mijlocașul francez nu a mai semnat prelungirea cu roș-albaștrii și își caută deja echipă în Italia sau Turcia.
Malcom Edjouma (29 de ani) se desparte oficial de FCSB la finalul lunii decembrie, după ce a refuzat propunerea de prelungire venită din partea clubului. Mijlocașul francez cu origini marocane va deveni jucător liber începând cu 30 decembrie 2025, informația fiind confirmată de Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație.
După un final de an în care a fost folosit tot mai des de Elias Charalambous, Edjouma a atras din nou atenția finanțatorului Gigi Becali, care i-a oferit posibilitatea de a continua pentru încă șase luni. Fotbalistul nu a dat însă un răspuns la timp, iar oferta a fost retrasă.
Ținta lui Edjouma: Serie B sau Turcia
Potrivit Gazetei Sporturilor, Edjouma și impresarul său își concentrează acum eforturile pentru a obține un transfer în Serie B, campionat pe care mijlocașul îl cunoaște deja, sau în prima ligă din Turcia, acolo unde ar putea semna un contract mai avantajos financiar.
În sezonul trecut, Edjouma a fost împrumutat la Bari, echipă din a doua divizie italiană, în schimbul a 200.000 de euro. Contractul de împrumut includea o opțiune de cumpărare pentru 600.000 de euro, dar clubul italian nu a activat-o. Francezul a bifat 22 de meciuri și a marcat de două ori, însă Bari a terminat pe locul 17, ratând obiectivul promovării.
„Nu putem ține oferta la nesfârșit”
Mihai Stoica a explicat că Edjouma a întârziat să răspundă propunerii venite din partea clubului, deși condițiile erau identice cu cele din contractul anterior.
**„Edjouma nu va continua. Am înțeles eu greșit. Eu i-am explicat că patronul se ține de cuvânt. A rămas surprins, a zis că vrea să rămână. I-am dat prelungirea contractului în absolut aceleași condiții.
Chiar am rugat pe cineva să-l întrebe despre ce e vorba, pentru că nu putem să ținem oferta până când își caută el echipe. Când se apropia miezul nopții, a zis că ar vrea să discute. Ne-am strâns prin intermediar mâinile și e jucător liber”**, a declarat Stoica la Prima Sport.
Cifrele lui Edjouma la FCSB
- 9 meciuri în Superligă – 1 gol
- 4 partide în grupele Europa League
- 3 meciuri în preliminarii europene
- 2 apariții în Cupa României
Deși a fost exclus din lot în vară și nu a efectuat cantonamentul cu echipa, Edjouma a fost reintegrat după eliminarea din Champions League în fața celor de la Shkendija. A fost folosit sporadic, având o medie de doar 36,9 minute per meci în acest sezon.
Salariul și cota de piață
La FCSB, mijlocașul francez avea un salariu lunar de 13.000 de euro, iar potrivit Transfermarkt, este evaluat la 800.000 de euro.
Becali, încântat după meciul cu Feyenoord: „Dacă dă drumul la minge, îi prelungesc contractul”
După victoria spectaculoasă a FCSB-ului cu Feyenoord (4-3), Gigi Becali a lăudat prestația lui Edjouma și chiar a anunțat intenția de a-i prelungi contractul.
„Și Malcom și Chiricheș și-au scos banii pe tot anul. Malcom a schimbat jocul la mijlocul terenului. E posibil să-i propun prelungirea, o să vorbesc personal cu el.
O să-l sun și îi zic: «Dacă dai drumul la minge, îți prelungesc contractul». Dacă dă drumul la minge cum a făcut în acest meci, promit că-i prelungesc contractul”, spunea Becali imediat după acea partidă.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!