30 C
București
marți, 21 iulie 2026
AcasăLifestyleWiz Khalifa, condamnat la 9 luni de închisoare în România pentru consum...

Wiz Khalifa, condamnat la 9 luni de închisoare în România pentru consum de droguri pe scena „Beach, Please!”

Rapperul american Wiz Khalifa a fost condamnat joi de Curtea de Apel Constanța la o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare pentru deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Decizia vine după ce, în iulie 2024, artistul și-a aprins o țigară cu canabis pe scenă, în timpul unui concert susținut la Festivalul „Beach, Please!” din stațiunea Costinești.

Închisoare pentru Wiz Khalifa

Inițial, în aprilie 2025, Tribunalul Constanța i-a aplicat o amendă penală de 3.600 de lei, însă DIICOT a făcut apel, iar instanța superioară a decis înăsprirea pedepsei. Curtea de Apel Constanța a precizat în decizie: „Admite apelul formulat de DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța împotriva sentinței penale nr. 269 din data de 24.04.2025 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 7.777/118/2024, desființează, în parte, sentința penală atacată și rejudecând: În baza art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 raportat la art. 396 alin. 1, 2 și 10 CPP, condamnă pe inculpatul Thomaz Cameron Jibril la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu. În baza art. 60 CP, dispune executarea pedepsei de 9 luni închisoare în regim de detenție. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt contrare prezentei. Definitivă.”

Cazul a atras atenția opiniei publice, dat fiind faptul că Wiz Khalifa este cetățean american și părăsise România la scurt timp după incident. Pe 14 iulie 2024, rapperul a fost ridicat de polițiști după ce a consumat droguri pe scenă, iar ulterior DIICOT l-a pus sub acuzare pentru deținere fără drept de droguri de risc, fiind lăsat liber până la soluționarea cazului.

Potrivit procurorilor, în timpul recitalului de la Costinești, artistul deținea peste 18 grame de canabis și a consumat o altă cantitate sub forma unei țigări artizanale.

CITEȘTE ȘI – Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar în dosarul de propagandă legionară

Thomaz Cameron Jibril, cunoscut publicului sub numele de scenă Wiz Khalifa, s-a născut pe 8 septembrie 1987 și este recunoscut internațional ca rapper, cântăreț, textier și actor. Rămâne de văzut cum vor fi aplicate autoritățile române această sentință, având în vedere că acesta se află în afara țării.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Platforma Conservatoare din PNL își lansează Manifestul și cere reafirmarea identității liberal-conservatoare a partidului

Platforma Conservatoare din interiorul PNL și-a prezentat Manifestul, în care susține că partidul traversează „un moment de răscruce” și avertizează asupra riscului îndepărtării de...

Tragedie pe Valea Oltului. Un bărbat a murit, după ce un bolovan s-a prăbușit peste mașina în care se afla

Intervenția echipajelor de urgență s-a desfășurat în condiții dificile, iar autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele în care bolovanul s-a desprins de pe versantUn...

Guvernul Burnham începe mandatul cu o reducere la facturile de energie: gospodăriile scapă de TVA la electricitate

Guvernul speră ca măsura să atenueze impactul unei eventuale creşteri a facturilor, înaintea sezonului receGuvernul britanic a anunţat prima măsură economică destinată sprijinirii populaţiei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă