17.6 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăSocialDosar de moarte suspectă în cazul fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu

Dosar de moarte suspectă în cazul fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a deschis dosar de moarte suspectă în cazul decesului fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu. Procurorii s-au autosesizat în urma informațiilor apărute în presă, conform unor surse judiciare citate de Antena 3 CNN.

Astfel, cu doar câteva zile înainte de deces, Rodica Stănoiu a fost internată la Spitalul „Alexandru Obregia” din Capitală. În momentul în care a ajuns la spital, avea semne de lovituri la cap și în zona ochilor.

Cu toate acestea, medicii nu s-au autosesizat și nu au anunțat poliția. La scurt timp după internare, Rodica Stănoiu a fost scoasă din spital pe semnătură de iubitul ei, un bărbat cu 50 de ani mai tânăr, cu care Stănou avea o relație de 5 ani.

La scurt timp după ce a fost externată din spital, fosta ministră a Justiției a murit.

După înmormântare, apropiații Rodicăi Stănoiu au spus că în ultima vreme ea se izolase complet de prieteni, nu mai păstra legătura cu nimeni, ba mai mult, nici nu mai răspundea la telefon, dispozitivul mobil fiind controlat, conform surselor citate, chiar de partenerul acesteia.

De asemenea, autopsia nu s-a făcut la momentul morții. Apropiații sunt revoltați și pentru că Stănoiu a fost îngropată fără slujba religioasă.

Rodica Stănoiu, fost ministru a Justitiei în guvernul Adrian Năstase, în perioada 2000-2004, a murit pe 3 decembrie la vârsta de 86 de ani.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

SENS cere sancționarea agresorilor în cazul femeii trans agresate într-o secție de poliție din București

Partidul SENS condamnă atacul asupra unei femei trans, reclamat într-o Secție de Poliție din București și semnalat de Asociația ACCEPT, solicitând finalizarea rapidă a...

Badosa, pusă la zid după incidentul de la Iași! O fostă campioană cere descalificarea imediată

Gestul făcut de Paula Badosa în semifinala WTA Iași Open a provocat reacții dure în lumea tenisului, după ce iberica și-a aruncat racheta spre...

Lenjerie menstruală din fibre naturale: merită investiția?

În ultimii ani, tot mai multe femei aleg produse menstruale reutilizabile, iar lenjeria menstruală a devenit una dintre cele mai apreciate alternative la absorbantele...
Ultima oră
Pe aceeași temă