Singurul ministru al Tineretului și Sportului încarcerat pentru fapte de corupție, Monica Iacob Ridzi, a reușit în anul 2024 o reabilitare judiciară. La zece ani distanță, cazierul Monicăi Iacob Ridzi este curat. Viața de după detenție o găsește pe soția primarului din Petroșani în funcția de consilier juridic la fosta firmă a părinților săi, Euro Riva. Societate comercială în care și-a și început viața profesională. Societate care astăzi aparține fratelui mamei acesteia, Florian Popescu, un fost pilot, originar din județul Olt, comuna Scărișoara.
Monica Iacob Ridzi a ales, după experiența din politica mare, să trăiască în culisele scenei publice. Așa se face că, la nivel oficial, astăzi este un simplu consilier juridic la o firmă la care doar actele indică o legătură cu familia ei extinsă.
În documentele tuturor afacerilor sau ale proprietăților folosite de familia fostului ministru se află un singur nume. Florian Popescu, cetățean venit în Valea Jiului din județul Olt.
Concetățenii acestuia din comuna Scărișoara, județul Olt, știu că Florian Popescu s-a mutat la Petroșani de câțiva ani.
„Omul ăsta (Popescu Florian – n.r) nu are copii. Monica era fata lui soră-sa, adică îi vine nepoată. Și, casa de aici era a ei, în acte. Și atunci, cu prostia aia cu Băseasca, i-a pus sechestru pe casă și mi se pare că el a dat pe lună câte o sumă, că avea pensie mare, dar nu știu dacă au recuperat”, spun oamenii din Scărișoara.
Potrivit declarației de avere din anul 2009, Monica Iacob Ridzi a cumpărat, în anul 1999, împreună cu fratele ei, casa din Scărișoara, în suprafață de 237,85 metri pătrați și cu o valoare impozitare de 90.272 lei.
Ulterior, în anul 2024, Monica Iacob Ridzi își vinde partea ei fratelui și primește suma de 108.983 de lei. Astfel, casa din Olt iese de sub sechestru și fostul ministru achită suma în contul prejudiciului calculat pentru faptele din 2 mai 2009.
Florian Popescu a devenit așadar unchiul bogat al familiei ministrului, acesta deținând toate firmele, dar și toate proprietățile dobândite atât de părinții Monicăi Iacob Ridzi sau de familia acesteia – ea ministru, el primar de municipiu în ultimii 18 ani.
Cu alte cuvinte, ministrul locuiește într-o casă aflată pe numele unchiului. Folosește mașini înmatriculate pe firmele unchiului. Trăiește din venituri obținute din activitățile economice ale firmelor sau din chirii pe spații comerciale deținute de unchiul bogat.

Fostul ministru, Monica Iacob Ridzi, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere referitor la acest subiect.
Dacă Monica Iacob Ridzi are cazierul alb, și ultima declarație de avere a soțului acesteia, primar de Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, este la fel de alb: fără casă, mașină sau alte proprietăți.
„Așa suntem noi și nu ne putem schimba. Și nu ne-am dorit niciodată să avem vile, palate sau altceva. Am realizat că nu este un scop în viață în a avea bani foarte mulți, că nu poți să faci nimic cu ei. Suntem niște oameni modești”, spunea fostul ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi, în anul 2012, înainte de condamnare, la o emisiune intitulată sugestiv „Mafia politică fură și plătesc cei fără dreptate”.
Dacă luăm de bună declarația din anul 2012, an în care Monica Iacob Ridzi a devenit parlamentar din partea PPDD, cu 43,44 la sută din voturi, am putea aprecia că statusul actual este visul îndeplinit al familiei.
Dar cum este posibil totuși ca dintr-o familie bogată, cu bună parte din proprietăți la vedere, în anul 2009, 16 ani mai târziu să nu mai dețină nimic oficial? Unde este munca de 18 ani a primarului?
CONTEXT:
Persoanele condamnate în dosarul "Lotul 2 mai 2009", condus de fostul ministru, au avut de plătit Ministerului Tineretului și Sportului despăgubiri civile de 2,74 milioane lei. Din acest motiv, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus măsuri asiguratorii prin ordonanța 147/P/2009 din data de 14.12.2010. Astfel a fost instituit sechestru pe apartamentul din Petroșani care aparținea în acel moment ministrului, dar și pe jumătate din valoarea unui imobil din județul Olt, casă în care a locuit unchiul ministrului din partea mamei.Au vândut, dar au și recuperate
Într-o declarație de avere publicată pe site-ul Agenției Naționale de integritate de Monica Iacob Ridzi, în anul 2009, figurau mai multe proprietăți. Ulterior, declarațiile de avere ale soților Iacob Ridzi din perioada 2010- 2012 nu mai pot fi găsite pe platforma Agenției Naționale de Integritate. Toate cele de după 2012, completate de soțul fostului ministru, primar în funcție, sunt la vedere.
Reprezentanții ANI nu au o explicație clară pentru această situație. S-ar fi putut, spun ei, ca aceste documente să nu fi fost depuse.
„Ele (declarațiile de avere – n.r.) o dată postate, clar au intrat în circuit civil și atunci odată ce a fost postat sunt acolo. Ele dacă au fost transmise, clar se pun și pe site, deci… Ar fi trebuit să se găsească, în varianta dacă ar fi fost transmise. Ați putea încerca la instituția angajatoare dacă sunt deși bună parte din instituții au început să șteargă declarațiile de pe site (după decizia CCR- n.r)”, spune un reprezentant ANI.
Destul de greu de crezut, mai ales că cei doi soți ocupau și la acel moment funcții publice, ea – deputat în Parlamentul României, el – tot primar la Petroșani.
Totuși, astăzi, în noiembrie 2025, tabloul din care face parte această familie politică din județul Hunedoara indică o bunăstare grăitoare a unui membru al familiei, unchi din partea mamei, care are tot ce exista în declarația din 2009, plus alte proprietăți dobândite cu minuțiozitate prin activitățile economice întreprinse de membrii întregii familii.
La o imagine de ansamblu a situației economice a SC Euro Riva, astăzi firma unchiului bogat, care deține câteva magazine alimentare de cartier în Petroșani, figurează cu o cifra de afaceri aferentă anului 2024 de peste 11.760.000 de lei, respectiv 2.350.000 de euro, față de 3.147.115 lei, respectiv 689.000 de euro, cât era în anul 2017, în care fostul ministru s-a eliberat din penitenciar. În primii doi de după revenire în firmă a Monicăi Iacob Ridzi, creșterea cifrei de afaceri a fost cu circa două milioane de lei, iar apoi în fiecare an s-a mai adăugat aproximativ câte 1 milion de lei.
În paralel, dacă ne uităm la activele imobilizate, observăm că acestea au o valoare de piață în scădere: peste 1.350.000 de lei, echivalentul a 318.000 de euro, în anul 2009 și apoi în următorii doi ani scad sub un milion de lei. În anul 2018 (primul an după eliberarea din penitenciar a fostului ministru) datele furnizate de termene.ro arată o valoare de aproape 600.000 de lei (circa 129.000 de euro) și apoi câte o creștere constantă de circa 100.000 de lei anual. În 2022, activele ating un vârf ce depășește 1.110.000 RON (circa 225.000 de euro) și apoi scad iar, tot calculat, ajungând, în 2024, la aproape 900.000 de lei (circa 181.000 de euro).
Aceste evidențe contabile arată o mișcare permanentă cu activele înregistrate în firmă – vânzări/cumpărări.
Dacă firma are mai multe proprietăți, nici situația personală a unchiului Florian – unic acționar și administrator – nu este de neglijat.
Pe numele unchiului figurează și casa din Petroșani în care locuiește astăzi familia primarului și care nu figura în declarația de om bogat din 2009. Fostul apartament al familiei Iacob Ridzi cu 3 camere, în suprafață de 63,24 mp, situat în zona centrală a municipiului, care a avut sechestru instituit de procurori a fost vândut și el, iar din 6 august 2020 a ajuns tot la unchiul Florian, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 923.
Declarația de avere de oameni bogați, din 2009, cuprinde și o altă proprietate pe strada Vilelor din Petroșani. Ansamblu format dintr-un teren de aproape 1000 de metri pătrați și o casă construită în anul 1940 care are o suprafață de 235 de metri pătrați. Casă care ajunge, la momentul înstrăinării proprietăților, la fratele Monicăi Iacob Ridzi. Acesta o vinde, în anul 2019, unei alte persoane fizice care întâmplător este fratele persoanei care controlează o firmă ce desfășura lucrări de reparații și construcții la spitalul din Petroșani, unitate medicală subordonată Primăriei, UAT condus de soțul ministrului.
Casa care ar fi fost folosită pentru cazarea muncitorilor veniți din afara Văii Jiului, spun apropiați ai firmei. Potrivit documentelor, suma încasată de fratele fostului ministru pentru casă a fost de 50.000 de euro.
În anul 2022, reprezentanții firmei de construcții care între timp încheiaseră contractul cu spitalul au vândut casa. Noul proprietar este tot Florian Popescu, unchiul Monicăi Iacob Ridzi.
Așadar, astăzi, familia fostului ministrului, prin unchi sau alți interpuși, deține mai multe spații comerciale în Petroșani, cele mai multe date spre închiriere. În urmă cu doar două luni, un spațiu construit pe un teren plimbat de Primăria din Petroșani din domeniul public în cel privat și vândut apoi la licitație unui om de afaceri, perceput în zona Hunedoarei, ca mâna dreaptă a primarului, a ajuns și el în proprietatea unchiului Florian.
În ultima declarație de avere făcută publică, cea din luna noiembrie 2024, Tiberiu Iacob Ridzi are declarată o indemnizație din funcția de primar de 152.950 de lei (adică peste 12.000 de lei/lunar), în timp ce soția acestuia figurează cu venituri din cele două firme ale unchiului, respectiv salariu de consilier juridic de 20.870 de lei de la Euro Riva (o medie de 1.740 de lei /lună) plus alți 12.960 de la RAM EURO VEST (1.080 în medie/lună). Monica Iacob Ridzi a fost angajată la SC RAM EURO VEST în perioada august 2022 – februarie 2024, perioadă în care senatorul hunedorean PNL, Lucica Muntean, a semnat un contract pentru servicii de promovare cu firma unchiului fostului ministru.

Apropiații familiei Iacob-Ridzi sușțin că în perioada 2021-2022, firmele deținute de unchiul Florian Popescu au achiziționat două limuzine de lux, respectiv un Mercedes GLC și Mercedes S Class. De altfel, fostul ministru folosește în deplasările în interes personal un astfel de autoturism.

În rechizitoriul de trimitere în judecată a „Lotului 2 mai 2009” apare și numele primarului din Petroșani, prezent la acțiunea de la Ministerul Tineretului și Sportului, în care IT-iștii fuseseră chemați de ministrul în funcție la acea vreme a șterge mai multe probe din calculatoare. Colegii deputați ai Monicăi Iacob Ridzi au respins solicitarea procurorilor de a permite efectuarea percheziției informatice pe echipamentele în cauză.
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, nu a putut fi contactat.
Autor: Ramona Roșulescu
Editare și factchecking: Bogdan Groșereanu