27.3 C
București
joi, 25 iunie 2026
AcasăSportAlte sporturiNadia Comăneci rămâne regina sportului românesc! Românii au votat-o cel mai mare...

Nadia Comăneci rămâne regina sportului românesc! Românii au votat-o cel mai mare sportiv din toate timpurile

Aproape jumătate dintre români o consideră pe Nadia Comăneci cea mai mare sportivă din istorie.

Potrivit Barometrului Național al Sportului Românesc, realizat de Inscop Research, Nadia Comăneci continuă să fie simbolul suprem al performanței sportive din România. Aproximativ 47,9% dintre respondenți au desemnat-o pe fosta gimnastă drept cel mai mare sportiv român din toate timpurile, la mare distanță de următorii clasați.

Pe locul al doilea s-a situat Gheorghe Hagi, ales de 20% dintre cei chestionați, urmat de Simona Halep și Ivan Patzaichin, fiecare cu 6,8%. Înotătorul David Popovici a fost menționat de 5,2% dintre participanți, iar Ilie Năstase de 4,6%. Cristina Neagu și Elisabeta Lipă au primit câte 0,9%, în timp ce 2% au nominalizat alte nume, iar 4,8% nu au dorit să răspundă.

Rezultatele arată diferențe clare în percepția publicului, în funcție de vârstă, gen și nivel de educație. Nadia Comăneci domină net preferințele femeilor, ale persoanelor peste 45 de ani și ale celor cu studii superioare. În schimb, Gheorghe Hagi este favorit mai ales în rândul bărbaților tineri și al celor cu educație primară, în timp ce Simona Halep este apreciată în special de tinerii sub 30 de ani. Canoistul Ivan Patzaichin continuă să fie o figură emblematică în rândul bărbaților de toate vârstele.

Nadia Comăneci, reacție puternică după finala controversată a Sabrinei Voinea

În paralel cu recunoașterea popularității sale, Nadia Comăneci a fost din nou în centrul atenției la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Fosta mare campioană a luat atitudine în cazul gimnastei Sabrina Maneca-Voinea, care a fost depunctată controversat în finala de la sol.

„Înţeleg că acasă este nebunie, toată lumea aşteaptă un răspuns. Nu ştiu ce se poate întâmpla, pentru că de luat medalia de la cealaltă nu se va întâmpla aşa ceva. În primul rând, trebuie clarificat, să vezi dacă s-a luat incorect şi după aceea se va decide ce se va întâmpla. În orice caz nu ştie nimeni ce se poate întâmpla.”

Nadia Comăneci a explicat că a discutat direct cu președintele Federației Internaționale de Gimnastică și a cerut o reanalizare a notei, considerând că Sabrina a fost nedreptățită. „Nu s-au făcut valuri pentru a arăta cu degetul către cineva, ci pentru că trebuie să se facă această dreptate pentru fetele noastre. În sufletul nostru ea are medalia, indiferent de ce se va întâmpla.”

Fosta campioană a rememorat eforturile făcute pentru a obține dovezi clare. „Am vorbit cu ea şi mi-a spus că are sufletul întunecat. Anunţul de retragere este unul la supărare, ea are nevoie de o pauză să îşi limpezească mintea şi să simtă dragostea celor de acasă, şi nu numai a celor de acasă, pentru că a fost o confuzie peste tot. Eu am alergat, am întrebat, am fost la şefa arbitrilor, am spus că vreau să văd fotografia cu călcâiul afară, dar nu am văzut nimic deocamdată. Noroc cu filmarea aceea pentru că nu cred că o are nimeni altcineva din acel unghi. După acest caz probabil că se vor gândi să facă ceva automat la linia de la covor.”

Prin vocea sa fermă și implicarea constantă în problemele gimnasticii românești, Nadia Comăneci își confirmă încă o dată statutul de simbol național și model de integritate sportivă, dincolo de performanțele sale legendare.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Președintele Israelului, Isaac Herzog, va transmite un mesaj în plenul reunit al Parlamentului României pe 29 iunie

Președintele Statului Israel, Isaac Herzog, va efectua o vizită oficială în România în perioada 28-29 iunie și va adresa un mesaj parlamentarilor români în...

Klopp a încheiat brusc interviul! Întrebarea despre Schweinsteiger a declanșat scandalul

Jurgen Klopp a refuzat să comenteze controversele generate de declarațiile lui Bastian Schweinsteiger și a părăsit interviul în timpul Campionatului Mondial.Jurgen Klopp, fostul antrenor...

13 milioane de euro pierdute la loterie: câștigătorul nu și-a revendicat premiul la timp

Un jucător din Franța a pierdut un premiu uriaș de 13 milioane de euro (aproximativ 11 milioane de lire sterline) după ce nu a...
Ultima oră
Pe aceeași temă