14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportS-au stabilit meciurile din întâlnirea Cehia - România

S-au stabilit meciurile din întâlnirea Cehia – România

Până acum Buzărnescu şi Pliskova s-au întâlnit de două ori, jucătoarea din Cehia reuşind să se impună de fiecare dată. Mai întâi în calificări la Nottingham (4-6, 6-3, 7-5) în 2012, iar apoi în turul 3 la Wimbledon în 2018, cu 3-6, 7-6 (3), 6-1.

În al doilea meci de simplu al zilei de sâmbătă, Simona Halep (nr. 3 mondial) va juca împotriva Katerinei Siniakova, numărul 44 în clasamentul de simplu WTA şi în acelaşi timp liderul ierarhiei mondiale la dublu. Cele două jucătoare s-au întâlnit de două ori în circuitul WTA, de fiecare dată la Shenzhen (China), ambele însuşindu-şi câte o victorie. În 2017, Halep a pierdut în optimi în faţa sportivei din Cehia (3-6, 6-4, 5-7), însă în ediţia 2018 a câştigat împotriva Katerinei Siniakova chiar în finala turneului (6-1, 2-6, 6-0).

Duminică, în prima partidă de pe Ostravar Arena se vor întâlni Simona Halep şi Karolina Pliskova, iar în ultimul meci de simplu se vor afla faţă în faţă Mihaela Buzărnescu şi Katerina Siniakova. În duelurile de până acum dintre Halep şi Pliskova jucătoarea română conduce cu 6-2, în timp ce Buzărnescu şi Siniakova se vor întâlni în premieră.

Meciul de dublu va opune perechile Irina Begu/Monica Niculescu – Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova.

Atât sâmbătă, cât şi duminică, primele partide vor începe la 14,00, ora României.

Lotul echipei României de Fed Cup pentru întâlnirea de la sfârşitul săptămânii este format din jucătoarele Simona Halep (numărul 3 WTA), Mihaela Buzărnescu (29 WTA), Irina Camelia Begu (75 WTA), Ana Bogdan (105 WTA) şi Monica Niculescu (106 WTA).

Din echipa Cehiei fac parte jucătoarele Karolina Pliskova (5 WTA), Katerina Siniakova (nr. 1 în clasamentul de dublu WTA), Barbora Krejcikova (nr. 2 în clasamentul de dublu WTA) şi Marketa Vondrousova (nr. 72 WTA).

Cehia a câştigat ambele meciuri jucate cu România până acum în Fed Cup, în 1980 în Berlinul de Vest, cu 2-1, în sferturile Grupei Mondiale, şi în 2016, la Cluj-Napoca, scor 3-2, în primul tur al Grupei Mondiale.

Echipa de Fed Cup a României întâlneşte în 9-10 februarie, la Ostrava, deţinătoarea trofeului, Cehia, în primul tur al Grupei Mondiale. Meciul se va disputa pe suprafaţă hard, în Ostravar Arena, o sală cu o capacitate de 6.350 de locuri.

Cele mai citite

Mii de persoane protestează împotriva lui Vitkor Orban din Ungaria

Mii de maghiari au protestat împotriva premierului naționalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare și locale...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...
Ultima oră
Pe aceeași temă