26.8 C
București
miercuri, 24 iunie 2026
AcasăPoliticăSorin Grindeanu îi cere lui Ilie Bolojan să-i retragă nominalizarea Oanei Gheorghiu...

Sorin Grindeanu îi cere lui Ilie Bolojan să-i retragă nominalizarea Oanei Gheorghiu pentru funcția de vicepremier

Pentru a evita să compromitem relația cu SUA şi să nu ne îndreptăm spre un dezastru ireparabil diplomatic în raport cu partenerul nostru strategic, Ilie Bolojan trebuie să-și retragă imediat propunerea prin care o nominalizează pe doamna Oana Gheorghiu ca vicepremier, spune Sorin Grindeanu.

„Pentru a evita să compromitem relația cu Statele Unite ale Americii şi să nu ne îndreptăm spre un dezastru ireparabil diplomatic în raport cu partenerul nostru strategic, prim-ministrul Ilie Bolojan trebuie să-și retragă imediat propunerea înaintată preşedintelui Nicuşor Dan prin care o nominalizează pe doamna Oana Gheorghiu ca vicepremier în Guvernul României! Cei care visează la funcții înalte în statul român trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că fiecare declarație iresponsabilă aruncată în spațiul public lovește direct în interesele strategice ale României! Într-un Guvern deja plin de voci anti-americane și critice la adresa Administrației Trump, cu ce ajută şi credibilizează demersurile României pe teme importante în raport cu aliatul transatlantic astfel de numiri? Reamintesc Visa Waiver, un pas atât de aşteptat de toți românii”, scrie pe Facebook Sorin Grindeanu.

Liderul interimar al PSD afirmă că „un astfel de demers instituțional al dlui prim-ministru trebuie regândit urgent”.

„Îi solicit partenerului de Coaliție Ilie Bolojan să țină cont de punctul de vedere al PSD şi să retragă urgent propunerea de a o numi pe doamna Gheorghiu din această funcție de înaltă demnitate publică în statul român. Nu există jumătăți de măsură pe acest subiect. PSD trebuie consultat în astfel de decizii”, încheie Grindeanu.

Oana Gheorghiu l-a criticat dur pe Donald Trump în trecut: „un caracter mizerabil”

Premierul Ilie Bolojan a propus-o pe Oana Gheorghiu, cofondatoarea Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, pentru funcţia de viceprim-ministru al Guvernului României.

Cea care urmează să ocupe una dintre cele mai importante funcţii din Executiv îl numea, în februarie, „golan” pe preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.

„Narcisismul, nebunia și impostura distrug lumea. Să faci sluj în fața unui dictator criminal și să calci în picioare un om deja aflat în cea mai vulnerabilă situație, asta înseamnă să fii un caracter mizerabil. Un caracter mizerabil, care a ajuns să conducă o țară, care a fost cândva mare. Este incredibil prin ce trece Volodimir Zelenski, este incredibil cum doi golani, ajunși la Casa Albă, tratează un om”, scria Oana Gheorghiu, în februarie 2025, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Furtunile au provocat inundații în mai multe orașe din țară. Craiova, cea mai afectată de ploile torențiale

Ploile abundente au creat probleme majore în mai multe regiuni ale țării, iar cea mai gravă situație s-a înregistrat la Craiova.Cantitatea de precipitații a...

Congresul SUA cere retragerea forțelor americane din conflictul cu Iranul. Trump critică decizia

Senatul Statelor Unite a aprobat marți o rezoluție prin care solicită retragerea forțelor americane din conflictul cu Iranul.Documentul a trecut cu 50 de voturi...

Furtunile au provocat inundații în mai multe orașe din țară. Craiova, cea mai afectată de ploile torențiale

Ploile abundente au creat probleme majore în mai multe regiuni ale țării, iar cea mai gravă situație s-a înregistrat la Craiova.Cantitatea de precipitații a...
Ultima oră
Pe aceeași temă