20.4 C
București
joi, 25 iunie 2026
AcasăInternaționalDonald Trump spune că a făcut un RMN „perfect” în timpul turneului...

Donald Trump spune că a făcut un RMN „perfect” în timpul turneului asiatic

Președintele american Donald Trump, aflat într-un turneu în Asia, a dezvăluit că a efectuat un RMN în timpul unei vizite medicale, fără să menționeze ce parte a corpului a fost examinată, potrivit AFP.

„Am făcut un RMN. Era perfect”, a declarat liderul de la Casa Albă la bordul Air Force One, în drum spre Tokyo. „Medicii au spus că aceste rezultate sunt printre cele mai bune”, a adăugat el.

Trump, în vârstă de 76 de ani, a susținut că este complet transparent în privința stării sale de sănătate.

„Nimeni nu v-a dat vreodată rapoarte aşa cum fac eu şi, dacă n-aş fi crezut c-ar fi bine, tot v-aş fi spus, nu m-aş fi ascuns, aş fi făcut ceva”, a afirmat președintele, care rămâne cel mai vârstnic lider american ce a depus jurământul.

Medicii confirmă o stare „excepțională”

Bilanțul vizitei medicale efectuate la începutul lunii octombrie, în apropiere de Washington, semnat de Sean Barbabella, medicul președinției, arată că Donald Trump „continuă să aibă o sănătate excepţională, cu bune performanţe cardiovasculare, pulmonare, neurologice şi fizice”.

Aceasta a fost a doua vizită medicală de la revenirea sa la Casa Albă, în ianuarie, după o primă evaluare efectuată în aprilie – un ritm mai frecvent decât cel obișnuit, având în vedere că președinții americani fac, de regulă, un control medical anual.

Casa Albă a precizat că a fost o vizită de rutină.

Explicația Casei Albe pentru echimozele vizibile

În iulie, Casa Albă a anunțat că președintele suferă de insuficiență venoasă cronică, o afecțiune comună și benignă, manifestată prin umflarea gleznelor.

În numeroase imagini publice, Trump a fost surprins având vânătăi vizibile pe mâna dreaptă, acoperite uneori cu machiaj.

Oficialii Casei Albe au explicat că aceste semne sunt cauzate de „strângeri de mână frecvente” și de administrarea de aspirină „în cadrul unui regim preventiv cardiovascular standard”.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

România urcă în clasamentul european al investițiilor străine. Numărul proiectelor și al locurilor de muncă a crescut

România a atras investiții străine directe (ISD) în valoare de 8,1 miliarde de euro în 2025, potrivit studiului Attractiveness Survey România 2026 realizat de...

Evaluarea Națională 2026: Elevii susțin astăzi proba la Matematică

Absolvenții clasei a VIII-a susțin marți proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naționale 2026, a doua etapă a examenului care contează pentru admiterea...

Italia critică declarațiile șefului NATO privind zborurile către Iran în timpul războiului

Italia a criticat miercuri declarațiile secretarului general al NATO, Mark Rutte, referitoare la subiectul sensibil din punct de vedere politic al utilizării bazelor militare...
Ultima oră
Pe aceeași temă