Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 75% din cele 30.000 de boli cunoscute nu au inca un tratament eficient. Marile companii farmaceutice investesc insa timp si bugete importante in cercetarea acestora si in gasirea unor tratamente eficace. In ultimii 20 de ani, echipele coordonate de peste 500 de oameni de stiinta au descoperit si au adus pacientilor mai mult de 90% din medicamentele existente astazi in lume. In prezent, la nivel mondial se lucreaza la peste 700 de noi medicamente si vaccinuri din toate categoriile terapeutice, informeaza Asociatia Romana a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM). Inovatia farmaceutica inseamna insa riscuri investitionale mari si multi ani de munca in cercetare si dezvoltare. Din zece mii de substante promitatoare, doar una, cel mult doua supravietuiesc testelor, iar pana la aparitia medicamentului pe piata trec in medie 12 ani. Aceasta cheltuiala se ridica la aproape 900 de milioane de euro, iar investitia este sustinuta exclusiv din fonduri private. In plus, din cinci medicamente noi doar trei recupereaza sau depasesc investitia in dezvoltarea lor. Cu toate acestea, companiile farmaceutice inovatoare aloca cercetarii peste 20% din profit. Acest procent este mai mare decat in orice alt sector industrial, chiar peste investitiile in cercetare din domeniul high-tech.
Cele mai citite
Criza migrației la granița Spaniei. Mii de persoane au părăsit deja Ceuta și Melilla, în timp ce autoritățile întăresc securitatea
O parte dintre migranții care au trecut în ultimele două zile din Maroc în enclavele spaniole Ceuta și Melilla s-au întors deja în țara...
Italia și Franța înăspresc controalele la granițele cu Spania
Roma a propus suspendarea temporară a Spaniei din zona Schengen, inițiativă susținută de Finlanda și DanemarcaValul masiv de migrație care a dus în această...
Canicula atinge cote extreme: Cod roșu în vestul țării, temperaturi de până la 40 de grade și nopți tropicale
Potrivit meteorologilor, episodul de caniculă va persista sâmbătă, duminică și luni în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țăriiValul de căldură se intensifică și se...
Ultima oră
Pe aceeași temă