In opera sa Catre mine insumi, Marc Aureliu (filosof stoic si imparat roman, 121-180) spune ca prin ratiune cunoastem, intelegem natura, lumea, dar, in acelasi timp, trebuie sa avem si o ratiune morala privind viata noastra in societatea in care traim.
Cum va putea duce omul o viata morala, fericita? Daca in orice fapta a sa urmeaza ratiunea sanatoasa, isi face datoria cu zel, cu putere, cu bunavointa si nu ia in seama lucrurile laturalnice si este multumit de fiecare activitate a sa; daca avem o iubire eroica de adevar in cuvintele si manifestarile noastre – atunci vom duce o viata fericita.
Si mai departe, filosoful imparat spune catre sine aceste cuvinte pe care e bine nu numai sa le citim cu atentie, ci sa si reflectam asupra lor: nici una dintre faptele tale sa nu aiba loc la intamplare, ci toate sa fie asa cum ingaduie regulile artei de a trai. Trebuie sa fii intotdeauna gata de doua atitudini: intai, sa faci numai ceea ce regeasca legiuitoare, care este ratiunea (ce frumos!), iti insufla spre binele oamenilor, si al doilea, sa-ti schimbi parerea ta indata ce cineva te determina la pasul acesta, prin faptul ca iti corecteaza aceasta parere. (Din pacate, parerile noastre sunt in acord numai cu "gandirea gloatei", cu "gandirea turmei", pe care o urmam in pas cuminte.)
Si ma gandeam… O, dac-am fi in stare a lua in seama aceste cuvinte ale filosofului stoic si imparat roman! Sa avem si o ratiune morala, intemeiata pe aceste precepte ale dreptului roman (despre care am mai scris cu alt prilej): oneste vivere (a trai cinstit), alterum non laedere (sa nu lezezi pe altul), suum cuique tribuere (sa dai fiecaruia ceea ce este al sau).
Daca am avea si o ratiune morala, daca am trai in conformitate cu aceste precepte ale dreptului roman, atunci ne-ar invidia toti zeii si Dumnezeii religiilor!
