Fostul jucător al FCSB a fost prezentat oficial în SUA, unde a semnat până în 2025 cu opțiune de prelungire.
Alexandru Băluță (31 de ani) și-a găsit în sfârșit echipă după despărțirea de FCSB și a făcut pasul într-un campionat exotic. Mijlocașul român a fost prezentat oficial la Los Angeles FC, formație aflată pe locul 5 în Conferința de Vest din MLS.
Clubul american a confirmat transferul printr-un comunicat oficial:
„Alexandru Băluță este Black & Gold! Los Angeles FC l-a transferat pe atacantul liber de contract până la finalul sezonului 2025, cu opțiune de prelungire pentru 2026”, au anunțat americanii.
Coechipier cu Son și Lloris
Băluță va fi coleg la LAFC cu două nume mari ale fotbalului mondial: Heung-Min Son (33 de ani), fost star al lui Tottenham, și Hugo Lloris (38 de ani), fostul căpitan al naționalei Franței.
John Thorrington, copreședinte și director general al clubului, a explicat alegerea:
„Alex vine cu o experiență vastă din campionatele europene de top și din competițiile internaționale. Am considerat că este important să mai transferăm un jucător ofensiv, chiar dacă avem deja un grup puternic, pentru a ne spori șansele de a câștiga trofee în acest an. Calitățile ofensive și versatilitatea lui Alex vor fi atuuri importante pentru echipă, iar faptul că este la fel de entuziasmat ca noi de această oportunitate ne încurajează și mai mult”, a spus oficialul lui LAFC.
Românul vine după două sezoane la FCSB, unde a bifat 45 de partide în stagiunea trecută, reușind 6 goluri și 5 pase decisive. În total, pentru roș-albaștri a strâns 81 de meciuri, 13 reușite și 12 assisturi, inclusiv în cupele europene.
Cariera lui Băluță
De-a lungul timpului, Alexandru Băluță a mai evoluat pentru Chindia, Viitorul, Slavia Praga, Slovan Liberec și Puskas Academia, înainte de a reveni în Superligă la FCSB. Conform site-urilor de specialitate, este cotat la 900.000 de euro.
Experiența din MLS îi aduce acum șansa de a juca alături de fotbaliști cu nume grele și de a contribui la lupta lui LAFC pentru trofee.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!