Cabinetul Tariceanu a dezincriminat, ieri, prin modificarile aduse Codului Penal, insulta, calomnia, adulterul si vagabondajul. In cazul primelor doua, s-a considerat ca pedepsele penale ar putea reprezenta o ingerinta a statului in exercitarea libertatii de exprimare. Totusi, in cazul exercitarii abuzive a libertatii de exprimare, persoanele lezate vor putea sa obtina pe cale civila repararea prejudiciului suferit. In noua forma a Codului Penal se renunta si la pedepsirea adulterului, intrucat sanctionarea acestuia a cazut in desuetudine. De asemenea, nici vagabondajul nu va mai fi pedepsit penal deoarece „scopul urmarit prin sanctionarea penala a acestei fapte nu mai corespunde noilor realitati socio-economice”.