Numărul farmaciilor din România a ajuns, în 2024, la 8.400 de unități, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, cu 150 mai multe decât în 2023.
Creșterea numărului de farmacii din România este de 500 de unități în ultimul deceniu.
Peste 5.500 de farmacii, reprezentând peste 65% din total, sunt situate în mediul urban, acolo unde marile rețele au deschis sute de unități, în special pe bulevardele aglomerate ale marilor orașe.
Satele, acoperire redusă
Mediul rural dispune de mai puțin de 3.000 de farmacii, deși găzduiește aproape jumătate din populația țării. În lipsa infrastructurii sanitare și a investițiilor, zonele rurale au fost ocolite nu doar de retailul farmaceutic, ci și de alți profesioniști din domeniul sănătății, cum ar fi medicii de familie sau de alte specialități.
Consecințele lipsei de acces
În multe localități, pacienții sunt nevoiți să parcurgă distanțe considerabile până la cea mai apropiată farmacie pentru a obține rețete sau medicamente, situație agravată de îmbătrânirea populației și de absența unor politici de atragere a serviciilor medicale în mediul rural.