Ultima sedinta a cenaclului literar „Ion Iancu Lefter” din Vaslui a fost marcata de revenirile, dupa o absenta motivata, a doi dintre membrii de perspectiva ai acestuia: Mihaela Cucos si Andrei Dumitrascu.
Acesta din urma a si citit, de altfel, din ultimele sale creatii. „Sunt poezii scrise in nota care de acum este personala pentru Andrei. Este de apreciat faptul ca el este deja un creator distinct in acest univers literar”, a spus Ion Toderascu. „Mi-au placut foarte mult versurile si chiar as vrea sa-l intreb cum de reuseste sa aiba mereu aceasta prospetime si autenticitate? Spun asta pentru ca nu stiu daca sunt neaparat autocritica, mie nu prea-mi place ce scriu eu in ultima perioada”, a afirmat Mihaela Cucos. „Este bine ca Andrei deja si-a facut un drum doar al lui, ca si-a gasit propria identitate, ca s-a desprins dintr-un rand comun, pentru a fi doar el”, a punctat si Simona Radu.
Urmatoarea sedinta de cenaclu va avea loc joi, 10 august. Cu doua zile inainte insa, marti, 8 august, cenaclistii se vor reuni la lansarea a doua carti semnate de unul dintre vicepresedintii cenaclului: „Toamna kaki” si „Cu sufletul in palma”.