29.2 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăEconomieScade consumul intern, explodează importurile online: Comerțul românesc prins între inflație și...

Scade consumul intern, explodează importurile online: Comerțul românesc prins între inflație și platformele asiatice

Indicatorii vânzărilor cu amănuntul sunt esențiali pentru analiza stării economiei, întrucât reflectă apetitul consumatorilor de a cheltui, un factor major în formarea PIB

Vânzările din retail au încetinit vizibil în iunie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Scăderi s-au înregistrat atât în segmentul alimentar, cât și în cel de produse nealimentare, semn al unei ezitări în comportamentul de consum. Singura excepție: carburanții, care au continuat să se vândă bine, menținând pe linia de plutire un consum privat tot mai fragil, componentă cheie a creșterii economice a României.

Indicatorii vânzărilor cu amănuntul sunt esențiali pentru analiza stării economiei, întrucât reflectă apetitul consumatorilor de a cheltui, un factor major în formarea PIB-ului. Scăderea acestor vânzări semnalează o posibilă încetinire a motoarelor economiei interne, mai ales într-un context în care inflația și incertitudinile fiscale afectează venitul real al populației.

În paralel cu reculul comerțului tradițional, comerțul online internațional – în special cel cu originea în Asia, ia amploare în România. O analiză recentă realizată de economistul Iancu Guda avertizează că platformele extracomunitare, precum Temu, AliExpress sau Shein, ar putea provoca pierderi fiscale anuale de peste 2 miliarde de euro în următorii doi ani.

Potrivit studiului, doar în 2025, România ar putea pierde 5,4 miliarde de lei din venituri fiscale din cauza scutirii de taxe vamale pentru colete sub 150 de euro. Dacă ritmul actual de creștere a comenzilor continuă, această sumă s-ar putea dubla până în 2027, când valoarea totală a importurilor directe prin aceste platforme ar putea atinge aproape 8 miliarde de euro – echivalentul a peste un sfert din întreaga piață de retail locală.

Sectorul de retail contribuie cu aproximativ 21% la PIB-ul României, angajează peste 200.000 de persoane și generează anual încasări de aproape 38 de miliarde de lei prin taxe directe și indirecte. Creșterea necontrolată a importurilor online pune în pericol nu doar încasările bugetare, ci și existența magazinelor fizice și a micilor producători locali.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Începe Programul Rabla 2026 pentru persoanele fizice. Românii pot obține până la 18.500 de lei pentru o mașină nouă

Bugetul total de 300 de milioane de lei este destinat stimulării achiziției de autoturisme noi, mai puțin poluantePersoanele fizice care doresc să își schimbe...

Navă comercială turcească, lovită de rachete în Marea Neagră. Cinci membri ai echipajului au murit

Autoritățile ucrainene acuză Rusia că a atacat o navă civilă care transporta cereale, incident soldat cu mai multe victime și dispăruțiO navă comercială operată...

Sfântul Ilie, prăznuit de credincioșii ortodocși

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este una dintre cele mai importante figuri biblice din Vechiul Testament, considerat în tradiția creștină ocrotitor al agricultorilorPotrivit tradiției creștine,...
Ultima oră
Pe aceeași temă