19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăBVB: O saptamana plina de scaderi si dezamagiri pe segmentul petrolier

BVB: O saptamana plina de scaderi si dezamagiri pe segmentul petrolier

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inregistrat, in perioada 31 iulie-4 august, o lichiditate in crestere cu 12,5% fata de saptamana precedenta, valoarea tranzactiilor fiind de 130,7 milioane RON, iar media schimburilor pe sedinta de 26,15 milioane RON. Interesul investitorilor s-a manifestat pe SIF-uri si pe Petrom, insa s-au inregistrat schimburi importante si cu alti emitenti pe piata deal.
In saptamana 31 iulie-4 august au fost inregistrate deal-uri importante la bursa, aproape zilnic existand tranzactii pe aceasta piata, in special cu titlurile Bancii Comerciale Carpatica, Impact Bucuresti si Flamingo International. Suma valorica a acestor schimburi a fost de 3,86 milioane RON, pe titlurile Bancii Comerciale Carpatica raportandu-se vanzari zilnice de catre persoane initiate.
In top au fost actionarii societatii Carbochim Cluj Napoca (CBC), cotatia acestui emitent urcand cu 16,67%. Au fost urmati de cei ai Rolast Pitesti (RLS), cu o crestere de 9,63% (pe fondul initierii unei oferte de preluare la pretul de 0,0675 RON, pret mai bun decat cel cu care se tranzactiona emitentul in saptamana precedenta), si de cei ai Electroputere Craiova (EPT), cu o crestere de 9,13%.
Cel mai mult au avut de suferit actiunile Broker Cluj Napoca (BRK), care au pierdut 38,01%, urmate de cele ale COST Targoviste (COS), cu -31,11% si de cele ale Agras (ASA), care au pierdut 16,18%.
Pe de o parte, investitorii au preferat SIF-urile cu o speranta de mai bine la AGA de la BCR, aceasta confirmandu-se intr-un final, hotararile de pe ordinea de zi fiind adoptate. Pe de alta parte s-au inregistrat scaderi si dezamagiri pe segmentul petrolier, care parea ca revenise puternic in atentia pietei. Atat titlurile Petrom, cat si cele ale Rompetrol Rafinare au fost blue-chips-urile perdante ale saptamanii, pe fondul stirilor nefavorabile ce tin de alocarea actiunilor direct catre salariatii Petrom si de calitatea rezultatelor financiare la Rompetrol Rafinare Constanta.

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...
Ultima oră
Pe aceeași temă