25.7 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăEconomiePeste 600 de milioane de euro pentru 2.000 de IMM-uri din România,...

Peste 600 de milioane de euro pentru 2.000 de IMM-uri din România, prin fonduri europene și garanții de stat

În prezent, compartimentul pentru România din cadrul InvestEU are un buget de 672 milioane euro, dar autoritățile analizează posibilitatea suplimentării fondurilor alocate

Peste 2.000 de întreprinderi mici și mijlocii din România au beneficiat, începând cu 2023, de finanțări consistente în valoare totală de 610 milioane de euro. Sprijinul a fost acordat prin intermediul unei scheme de garanții derulate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în parteneriat cu Fondul European de Investiții (FEI) și 12 bănci comerciale din țară, scrie Agerpres.

Fiecare credit acordat a avut o valoare medie de aproximativ 300.000 de euro și a fost destinat în principal pentru modernizarea afacerilor, investiții în tehnologii verzi, creșterea eficienței energetice, dezvoltarea de produse sustenabile și extinderea capacităților de producție.

Finanțările au fost posibile datorită garanției InvestEU, un mecanism european menit să faciliteze accesul IMM-urilor la împrumuturi, în condiții avantajoase. Prin acest sistem, băncile pot reduce dobânzile și cerințele de colateral, oferind astfel soluții de creditare chiar și firmelor aflate la început de drum sau celor cu dificultăți în a accesa finanțări prin metode clasice.

„Garanția InvestEU este rezultatul unei cooperări strânse între Guvern, Comisia Europeană și sectorul bancar local. Acest mecanism multiplică impactul fondurilor europene și deschide calea unei economii mai competitive, verzi și reziliente”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

Programul are la bază două direcții principale: Garanția pentru Sustenabilitate și Garanția pentru Competitivitatea IMM-urilor. Ele permit susținerea investițiilor prietenoase cu mediul, precum și finanțarea unor afaceri care, în mod obișnuit, nu ar îndeplini condițiile de creditare impuse de sistemul bancar.

În contextul cererii ridicate din partea antreprenorilor, autoritățile analizează posibilitatea suplimentării fondurilor alocate. În prezent, compartimentul pentru România din cadrul InvestEU are un buget de 672 milioane euro.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Dan Dungaciu, reacție după ce Armata a doborât o nouă dronă: Problema este politică

Prim-vicepreşedintele AUR, Dan Dungaciu, a declarat că aceste incidente „se vor intensifica” și că invocarea NATO „este ridicolă”, după ce o nouă dronă care...

ANAF trece la impuneri din oficiu pentru venituri nedeclarate din 2021

Potrivit Codului de Procedură Fiscală, stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale poate fi făcută, atunci când contribuabilul nu depune declarația obligatorieANAF va începe, începând...

Hidrologii: Dunărea rămâne la un debit mult sub normal, iar ploile pot umfla râurile din estul țării

Excepție au făcut cursurile de apă din bazinele Târnavelor, Oltului și Vedei, precum și sectoarele superioare ale Mureșului, Jiului și Argeșului, unde valorile au...
Ultima oră
Pe aceeași temă