24 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăOp & EdANRE se preface că strânge șurubul, dar lasă robinetul deschis

ANRE se preface că strânge șurubul, dar lasă robinetul deschis

Ani la rând, statul a făcut figurație într-un spectacol cu prețuri galopante și băieți deștepți care vindeau aer fierbinte pe post de kilowați.

Într-un acces de justițiarism tardiv, ANRE a decis să „pună frână speculei” de pe piața de energie. Acum, cu o solemnitate demnă de un ritual antic, introduce garanții financiare pentru contractele la termen, ca și cum ar fi descoperit focul.

Aplauze pentru „curajul” de a cere un avans de 5 sau 10%. Atât s-a putut. E ca și cum i-ai cere unui rechin să plătească intrarea în acvariu: o taxă simbolică, dar rechinul tot acolo rămâne. Speculanții nu pleacă nicăieri, doar se adaptează. Să nu uităm că tot ei au inventat contractele bilaterale EFET, acele portițe elegante prin care se strecoară nestingheriți, pentru că , surpriză!, noile reguli nu li se aplică.

George Niculescu, președintele ANRE, spune că „energia nu e o marfă oarecare”. Ce revelație! Cine l-o fi informat? Pentru că până ieri, în România, energia a fost exact asta: o monedă de schimb între oportuniști cu laptopuri scumpe și zero responsabilitate socială. Dar, dincolo de limbajul tehnic și frazele bine lustruite, rămâne o realitate incomodă: statul român mimează reglementarea, într-un decor în care jucătorii adevărați știu exact unde sunt butoanele. Acele butoane care reglează fluxul banilor, nu tensiunea în rețea.

Efortul ANRE de a profesionaliza piața sună bine pe hârtie și mai ales în comunicate de presă. În realitate, dacă voiau să fie serioși, începeau cu verificarea istoricelor de tranzacționare, cu sancțiuni pentru manipulare și cu audituri reale. Nu cu 5% avans, cât un bacșiș la un restaurant de fițe.

ANRE joacă rolul paznicului de noapte care, după ce i-au furat tot din depozit, pune lacăt nou… dar pe ușa laterală, în timp ce intrarea principală rămâne larg deschisă.

Adevărul crud e că România nu duce lipsă de legi, ci de coloană vertebrală în aplicarea lor. Iar când ANRE se laudă că pune ordine într-o piață haotică, e ca și cum piromanul și-ar da singur amendă pentru fumat în pădure. Dacă vrem o piață de energie stabilă, predictibilă și corectă, avem nevoie de reguli reale și, mai ales, de instituții care să nu fie parte din joc. Până atunci, vom continua să plătim, la propriu, pentru speculă, ipocrizie și reglementări făcute cu pixul tremurând între degetele intereselor.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Investiții de 250 de milioane de lei de la bugetul național pentru lucrările critice la baraje, diguri și poldere. Diana Buzoianu: Anul acesta se...

Suma record de 250 de milioane de lei a fost alocată în acest an de la bugetul național pentru lucrări critice la baraje, diguri...

Bursa de la București a închis pe roșu. Toți indicii au scăzut, în pofida unui rulaj de peste 210 milioane de lei

Toți indicii au închis în teritoriu negativ, în timp ce investitorii au realizat tranzacții de peste 210 milioane de leiBursa de Valori București (BVB)...

Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu președintele Indiei, Droupadi Murmu: Anul 2028 a fost desemnat Anul Inovației România-India

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a avut vineri o întrevedere cu președintele Indiei, Droupadi Murmu, aflată în vizită în România, pentru a discuta despre...
Ultima oră
Pe aceeași temă