In ultimele zile, Sectia Urgente a Spitalului Municipal Mangalia a fost luata cu asalt de sute de persoane, majoritatea acestora avand de suferit din cauza temperaturilor extrem de ridicate. Seful sectiei, asistent Ioana Stan, ne-a declarat ca numai intr-o singura garda sunt consultati peste 70 de hipertensivi care vin la spital intrucat nu sunt nevoiti sa astepte pe holuri ore in sir, cum se intampla atunci cand merg la cabinetele medicilor de familie. De altfel, si cabinetele din incinta policlinicii sunt foarte solicitate, aici insa majoritatea pacientilor fiind copii. Printre cei care ajung la Sectia Urgente se afla numerosi pacienti care isi intrerup tratamentul din cauza lipsei de bani, in plus caldura contribuind la degradarea starii de sanatate, si asa subreda.
Bolnavilor de inima li se adauga persoanele cu fracturi, agresate sau care prezinta simptome ale altor afectiuni. Nu au lipsit spasmofiliile cauzate tot de vremea torida de afara carora le-au cazut victime atat copiii, cat si adultii. Cadrele medicale spun ca nu se asteptau la o asemenea aglomeratie, mai cu seama ca vara nici nu s-a instalat bine.