30.8 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRubio nu-l vede pe Putin „criminal de război”. Care este prioritatea SUA

Rubio nu-l vede pe Putin „criminal de război”. Care este prioritatea SUA

Secretarul de stat american Marco Rubio a refuzat miercuri să-l caracterizeze pe preşedintele rus Vladimir Putin drept „criminal de război”, argumentând că prioritatea actuală este încheierea conflictului din Ucraina, potrivit RBC-Ukraine.

În cadrul unei audieri tensionate în Congres, reprezentantul democrat Bill Keating i-a reamintit lui Rubio criticile sale anterioare la adresa lui Putin din perioada când era senator şi l-a întrebat dacă îşi menţine opinia.

„Au fost comise crime în războiul din Ucraina şi vor fi trase la răspundere, dar obiectivul nostru în acest moment este să punem capăt războiului”, a răspuns Rubio.

„În fiecare zi în care războiul continuă, oameni sunt ucişi, mai mulţi oameni sunt mutilaţi şi sunt comise mai multe crime de război”.

Keating a criticat, potrivit AFP, poziţia lui Rubio, acuzându-l de „incoerenţă” şi „echivoc”. Mai târziu, într-un schimb cu un coleg republican, Rubio a subliniat importanţa dialogului cu Rusia, amintind de comunicările cruciale dintre SUA şi URSS în timpul crizei rachetelor din Cuba din 1961.

Preşedintele Donald Trump a discutat luni telefonic atât cu Putin, cât şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în încercarea de a opri conflictul. Putin a respins însă propunerea americană, susţinută de Ucraina, pentru un armistiţiu de 30 de zile.

De la invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022, zeci de mii de persoane au murit, majoritatea civili. Putin se confruntă cu un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internaţională pentru transferul forţat al copiilor ucraineni în Rusia.

Urmărește România Liberă pe X,  Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Accident grav în Bucegi: Patru alpiniști au căzut în gol, după cedarea corzilor. Unul este în stare critică

Autoritățile au mobilizat mai multe echipaje medicale, trei elicoptere SMURD și un elicopter Black HawkPatru alpiniști au fost implicați într-un accident grav în Masivul...

13 turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Mai multe persoane au ajuns la spital

Reprezentanții Salvamont România recomandă celor care aleg să petreacă timpul în zonele montane, să manifeste prudență și responsabilitate, pentru a reduce riscul accidentelorSalvamont România...

Oana Gheorghiu: Reforma companiilor de stat a rupt Coaliția

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susține că adevăratul moment de ruptură din coaliția de guvernare a fost declanșat de tentativa de reformare a companiilor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă