15.6 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialHotii de termopane dau iama in casele sinistratilor

Hotii de termopane dau iama in casele sinistratilor

TIMIS. Mai multe familii de sinistrati din judetul Timis si-au inceput anul cu frica in san, dupa un incident petrecut in satul Ionel, comuna Uivar. In casa reconstruita a unei batrane care a decedat recent au intrat, intr-una din noptile trecute, musafiri nepoftiti, care au plecat cu tot cu doua geamuri si doua usi din termopan.
Politia a fost alertata imediat, iar sesizarile au ajuns si la Prefectura, la Corpul de Control. „Batrana nu are rude de gradul I. Vom vedea cine isi va revendica aceasta casa, dar, momentan, o sa gazduim in acea casa o familie a carei locuinta a fost propusa pentru consolidare si s-a prabusit in urma cu cateva zile”, a afirmat primarul comunei Uivar, Pavel Vajda.
Totodata, seful Corpului de Control din Prefectura, Laviniu Bedrosian, a spus despre cazul intalnit la Ionel ca Politia este pe urmele celor care au furat termopanele. „S-a implicat si Primaria din localitate, pentru rezolvarea situatiei”, a adaugat acesta.
Bedrosian crede ca hotii nu pot fi decat din zona, pentru ca, dupa modul de actiune, stiau ca fostii sinistrati nu s-au mutat inca in casele reconstruite. „Mi-e teama ca politistii sa nu munceasca degeaba. De aceea, suntem cu ochii pe Parchet, ca nu cumva procurorii, in cazul in care hotii sunt prinsi, sa le dea drumul, pe motiv ca n-ar prezenta pericol social”, a adaugat reprezentantul Prefecturii.
Potrivit sursei citate, daca aceste previziuni se vor adeveri, atunci conducerea institutiei este decisa sa sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii.
Subprefectul judetului, Zoltan Marossy, pune, insa, vina pe sinistrati. „Multi dintre cei care au primit case noi nici macar nu au trecut pe acolo. Nici nu au pus mana deloc sa faca ceva”, a afirmat el. In acest context, Marossy a impartit fostii sinistrati in doua categorii: cei care stau cu mana-n san si asteapta ca totul sa le vina de-a gata de la Guvern, iar cea de-a doua categorie este cea a sinistratilor care s-au mutat pe la neamuri si care s-au obisnuit cu traiul in familie. Acestia sunt si cei mai expusi riscului de a-si gasi casele sparte, la urmatoarea vizita la noua locuinta.
Cazurile de persoane dubioase care au profitat de situatia banatenilor ramasi fara agoniseala de-o viata au aparut imediat dupa valul de inundatii din aprilie 2005. Noaptea, „pirati” in barci mergeau prin satele acoperite de ape si furau tot ce le cadea in mana si ce puteau transporta cu ambarcatiunile.

Cele mai citite

Nevada va implementa un sistem de inteligență artificială pentru evaluarea solicitărilor de ajutor de șomaj

Oficialii din statul american Nevada au anunțat planurile de a introduce un sistem de inteligență artificială (A.I.) pentru a evalua cererile de ajutor de...

Extrema dreaptă din Austria, dată câștigătoare a alegerilor parlamentare

Extrema dreaptă din Austria se îndreaptă spre un succes istoric în alegerile parlamentare de duminică din Austria, conform primelor estimări care au fost publicate...

Nicolae Ciucă le-a transmis liderilor liberali din teritoriu să formeze majorități de dreapta

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, le-a transmis liderilor din teritoriu să caute să facă alianțe și majorități cu partidele de dreapta, potrivit unor stenograme de...
Ultima oră
Pe aceeași temă