22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSolidaritatea Sanitară decide marţi în privinţa reluării protestelor

Solidaritatea Sanitară decide marţi în privinţa reluării protestelor

“În condiţiile în care garanţiile oferite de Guvern că nici un salariat nu va pierde din veniturile salariale sunt contrazise tot mai des de realitate, dovada publică constituind-o numărul tot mai mare de proteste spontane desfăşurate în diferite spitale publice, Federaţia Solidaritatea Sanitară a convocat Consiliul de Coordonare al organizaţiei în data de 19.02.2019 pentru a decide în privinţa acţiunilor menite să apere interesele salariaţilor. Principala temă pe ordinea de zi o constituie reluarea acţiunilor de protest declanşate imediat după adoptarea OUG nr. 114/2018. Apreciem faptul că şi cealaltă organizaţie sindicală reprezentativă la nivel de sector sanitar intenţionează să se alăture acţiunilor iniţiate de noi împotriva efectelor negative ale acestui act normativ şi a efectelor legii salarizării, menţionând că data de organizare a Consiliului de Coordonare a avut în vedere deschiderea posibilităţii unor acţiuni comune”, se arată într-un comunicat al Federaţiei, remis sâmbătă, de Agerpres.

Solidaritatea Sanitară solicită, în context, adoptarea, prin Ordonanţă de urgenţă, a unor soluţii cumulative care, potrivit organizaţiei, va salva de la reducerea veniturilor salariale salariaţii aflaţi în zona de risc. Este vorba despre mutarea cheltuielilor cu indemnizaţia de hrană în suma salariilor de bază şi scoaterea sporului pentru activitatea desfăşurată în zilele de sărbători legale şi cele de repaus săptămânal din categoria celor aferente limitei de 30%.

“Dacă Guvernul nu dă curs modificărilor legislative prin Ordonanţă de urgenţă pe care Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ le solicită, situaţia se va deteriora rapid în momentul în care circa 65% dintre angajaţii din sănătate vor constanta pe fluturaşul de salariu că sunt în situaţia de pierdere a veniturilor nete. În aceste condiţii, nemulţumirile îndreptăţite ale salariaţilor din sănătate riscă să ia forma unui val de proteste spontane. Refuzul negocierilor în acest moment antrenează responsabilitatea Guvernului pentru o asemenea stare de anarhie. Situaţia este agravată semnificativ de starea de incertitudine generată de lipsa contractului colectiv de muncă la nivel de sector, absenţa reglementării contractuale a relaţiilor de muncă afectând negativ în mod suplimentar angajaţii din sectorul public de sănătate”, arată sursa citată.

Sindicaliştii avertizează, totodată că, în condiţiile în care Guvernul nu răspunde solicitărilor pentru reluarea urgentă a negocierile în vederea corectării situaţiei actuale, declanşarea conflictului colectiv de muncă şi demararea semnăturilor pentru greva generală are o probabilitate mare.

Aceştia arată, de asemenea, că întârzierea adoptării bugetului a condus la decalarea de facto a transpunerii unora dintre prevederile legale privind salarizarea în marea majoritate a unităţilor sanitare, respectiv la amânarea pentru luna martie 2019 a întâlnirii salariaţilor cu unele dintre efectele negative ale Legii salarizării.

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanşat o consultare publică a salariaţilor din sectorul public de sănătate pe principalele teme aflate în dezbatere, oferindu-le posibilitatea să indice situaţiile în care se află şi să-şi exprime convingerile şi intenţiile de acţiune.

Cele mai citite

Ministrul britanic de Externe i-a confirmat lui Zelenski un ajutor militar de trei miliarde de lire sterline pe an

Secretarul de stat (ministrul) pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, David Cameron, s-a întâlnit, în Ucraina, cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre...

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...
Ultima oră
Pe aceeași temă