Universitatea Craiova pregătește o vară agitată, cu plecări importante și multe transferuri în toate compartimentele.
Potrivit gsp.ro, Universitatea Craiova se află în fața unei veri decisive. Echipa din Bănie vizează poziția a treia în clasamentul Superligii, dar conducerea clubului, împreună cu antrenorul Mirel Rădoi și managerul sportiv Mario Felgueiras, pregătește deja o reconstrucție amplă pentru sezonul viitor.
„Aducem jucători în toate compartimentele, mai puțin la portari. Va fi o muncă uriașă, dar avem o bază de date solidă”, transmit surse din club.
Zajkov, Paradela, Safira și Baiaram pleacă sigur. Și alții sunt pe listă
Patru plecări sunt deja certe: fundașul Gjoko Zajkov, care nu va mai primi prelungirea contractului și este dorit de U Cluj; Luis Paradela, a cărui opțiune de cumpărare nu va fi activată, în contextul unei accidentări grave; atacantul brazilian Allison Safira, pentru care nu se va plăti clauza de 1 milion de euro; și Ștefan Baiaram, care este așteptat fie în LaLiga, fie în Bundesliga.
În același timp, Alex Mitriță și Nicușor Bancu sunt în atenția unor echipe din zona Golfului. Pentru Bancu, clubul a început deja să caute înlocuitor. O variantă este Tiago Goncalves, mijlocașul lui Hermannstadt, evaluat la 700.000 de euro.
Revine și problema jucătorilor trimiși sub formă de împrumut, dar niciunul dintre aceștia nu pare o soluție viabilă. Andrei Ivan, Jovan Markovic, Alexandru Ișfan și Jalen Blesa au avut prestații sub așteptări la cluburile unde au fost împrumutați, iar reintegrarea lor în lot este puțin probabilă.
„Sezonul viitor vrem forță, jucători înalți la mijloc și mai multă eficiență în atac. Avem nevoie de alt profil în toate liniile”, susține staff-ul tehnic.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!