18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăLifestylePregătiri de primăvară. Cinci idei pentru un refresh în garderobă

Pregătiri de primăvară. Cinci idei pentru un refresh în garderobă

 

Culorile, accentele metalice, piesele wow, accesoriile wow, pantofii în culori vii și gențile care îți iau ochii trebuie să se întoarcă în rafturile din față, nu-i așa?

Astfel că, înainte de a porni la vânătoare prin magazine, vă recomand un detox al propriului dressing și un inventar al pieselor must have din acest sezon. Pentru că trebuie să cheltuim responsabil, mai ales când vine vorba de modă, unde nu prea știm să setăm limite, nu-i așa?

 

Fustele plisate

Mare hit, mare! Aceste fuste superbe, de lungime medie sau maxi, au cucerit garderobele în sezoanele trecute și nu se dau plecate. Sunt ușor de accesorizat și de purtat. Merg bine și cu pantofi sport și cu pumps, sunt perfecte și pentru birou, dar și pentru o ieșire în doi. Ce mai, sunt perfecte! Așa că păstrează un loc în garderobă și anul acesta: poți merge pe o culoare neutră ca să o folosești în cât mai multe ținute; pe o culoare tare pentru a deveni o piesă-accent (roz, mov, galben, verde, albastru); pe un imprimeu pentru a crea ținute aparte (imprimeurile florale sunt la modă, că e primăvară, dar aș merge mai degrabă pe geometrii sau chiar pe animal print; putem lăsa florile pentru alte piese).

 

Accentele metalice

Nici acestea nu dispar. Mai rare, mai îndulcite, reinterpretate, minimaliste, dar sunt încă în garderobă. Dacă nu ai fost adepta pieselor aurii/argintii, poți merge pe variante neutre cu inserții metalice. Sunt mai discrete și pot fi purtate toată ziua. Dincolo de acestea, accesoriile pot reprezenta acel accent metalic de care ai nevoie. De exemplu, cercei statement, broșe purtate la sacou sau un ac de eșarfă. Coliere în care se îmbină metalul și pielea, penele și metalul și lista poate continua. Adaugă pietre (semi)prețioase și ai gata ținuta de seară!

Florile

Da, este primăvară, da, se poartă florile. Chiar dacă pare desuet, imprimeurile florale vor fi mereu pe stradă și, implicit, în garderobă. De ce? Pentru că florile și sezonul cald merg mână în mână. Mereu. Așa că treci peste și recunoaște că și ție îți plac. Ca în cazul oricărui imprimeu, trebuie să ai grijă ca mărimea acestuia să corespundă siluetei, fizionomiei tale. Fustele cu imprimeu floral sunt de preferat deoarece sunt piese mai puțin întâlnite. Cei mai mulți preferă imprimeurile pe tricouri, topuri, cămăși, rochii. Dar nu trebuie să te oprești aici. Eșarfe, curele, bijuterii, genți, pantofi. Toate pot fi înflorate pentru a fi în ton cu anotimpul. Dar nu exagera. O singură piesă este suficientă. Excepție fac cazurile când stăpânești la perfecție arta mix&match și poți potrivi inspirat imprimeurile.

 

Monocromia

Este o tendință care tot revine, și e minunat. Ținutele monocrome au un farmec aparte, fie că vorbim de culori neutre, fie că mergem pe pastelurile specifice perioadei calendaristice. Salopetele pot fi o alegere inspirată în acest caz. Poartă astfel de ținute doar dacă ești pregătită să atragi atenția, căci asta se va întâmpla cu siguranță. Dacă îți plac costumele, monocromia este o variantă interesantă și sofisticată pentru ele.

 

Piesele wow

Aceste piese nu țin de sezon, ci de personalitate. Orice femeie ar trebui să aibă în garderobă piese wow, pe care să le scoată la lumină atunci când simte nevoia. Pot fi piese obișnuite, confortabile, în care să te simți wow toată ziua. De exemplu, eu consider o piesă wow o maletă Cloche neagră, simplă, pe care o pot purta în cel puțin 15 combinații, inclusiv la un eveniment de seară. O piesă la fel de prețioasă poate fi o pereche de jeans care îți vine perfect.

Sau o geantă care îți scoate din anonimat orice ținută. Dar, dincolo de acestea, piesele cu adevărat wow sunt cele care întorc privirile. Combinații de paiete, pene, croieli asimetrice, jachete bomber în culori pastelate, fermoare, capse, tu alegi. Piese de zi, de seară, piese versatile, buline, dantele, neopren. Nu contează atât de mult, ce este cu adevărat important e felul în care te simți tu când porți acea piesă.

Ești pregătită de primăvară?

Cele mai citite

Acuzații de fraudă, corupție și manipulare financiară

Dezvăluiri șocante despre impunerea candidaților și cheltuirea banilor în interiorul partidului AUR, sub conducerea lui George Simion și a lui Marius Lulea.  Începe să...

Ministerul cercetării și digitalizării a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 – Transformare Digitală a Planului Național de Redresare...

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...
Ultima oră
Pe aceeași temă