29.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăInternaționalCoreea de Nord a simulat atacuri nucleare asupra SUA și Coreei de...

Coreea de Nord a simulat atacuri nucleare asupra SUA și Coreei de Sud

Phenianul a lansat mai multe rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, într-un exercițiu menit să testeze capacitatea de reacție la un conflict nuclear, în contextul relațiilor tot mai strânse cu Rusia.

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a coordonat personal exerciții militare care au simulat contraatacuril nucleare împotriva Statelor Unite și Coreei de Sud, potrivit agenției nord-coreene KCNA, citate de AFP.

Manevrele au inclus lansarea unor rachete balistice tactice, în cadrul unor scenarii menite să testeze reacția rapidă la o posibilă criză nucleară.

„Obiectivul exerciţiului a fost atins şi fiabilitatea sistemului de comandament şi de mobilizare capabil să reacţioneze rapid la orice criză nucleară a fost verificat”, a transmis KCNA.

Sistemele testate, interzise de ONU

Testele au inclus „diferite tipuri” de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, interzise de sancțiunile Națiunilor Unite, întrucât aceste rachete efectuează cea mai mare parte a traiectoriei lor în afara atmosferei.

Armata sud-coreeană suspectează că exercițiile ar putea fi legate de exporturile de armament ale Coreei de Nord către Rusia.

Producție militară în creștere și cooperare cu Rusia

În paralel, Kim Jong-un a inspectat recent fabricile de muniții, iar media de stat susține că producția de obuze a crescut „spectaculos” în ultimele luni.

Phenianul a prezentat și un nou distrugător de 5.000 de tone, Choe Hyon, capabil să lanseze rachete sol-aer și sol-navă.

Armata sud-coreeană suspectează implicarea Rusiei în dezvoltarea acestui echipament.

Acord militar și proiecte de infrastructură cu Moscova

Cooperarea dintre Coreea de Nord și Rusia s-a intensificat, culminând cu semnarea unui pact de apărare reciprocă în timpul vizitei președintelui Vladimir Putin la Phenian, anul trecut.

În plus, cele două state au început recent construcția primului pod rutier care leagă direct teritoriile lor.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Piața imobiliară românească, din nou pe val: investiții de sute de milioane de euro, după un început de an timid

În prima jumătate a anului, sectorul de birouri a atras cea mai mare parte a investițiilor, cu tranzacții de 138 milioane de euro, reprezentând...

5 factori de luat în considerare la alegerea unui cartier în Ploiești pentru chirie

Alegerea unei locuințe de închiriat nu înseamnă doar găsirea unui apartament care se încadrează în buget. Cartierul în care vei locui îți influențează timpul...

Arbitrul din Argentina – Elveția rupe tăcerea! Explică eliminarea care a stârnit controverse

Joao Pinheiro a oferit explicații privind deciziile luate în sfertul de finală dintre Argentina și Elveția, inclusiv eliminarea lui Breel Embolo și dialogul avut...
Ultima oră
Pe aceeași temă