16 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăPoliticăMenajeria de AUR: O conspiraționistă, doi urmăriți penal și un torționar

Menajeria de AUR: O conspiraționistă, doi urmăriți penal și un torționar

Miercuri dimineață, Plenul Senatului răsuna de glasul senatoarei, care după ce i se oprise microfonul de la tribună, reușea să acopere vocile conducătorilor de ședință, care foloseau sistemul de sonorizare.

Șoșoacă menționase, într-o declarație politică halucinantă, nesusținută de vreo dovadă științifică, că „femeile sunt omorâte și se distruge matricea națională a poporului român!”.

Microfonul i-a fost tăiat chiar de colegul său Sorin Lavric, ce se afla la prezidiu în calitate de secretar al Senatului. „Puteți să mă amendați, puteți să faceți ce vreți, adevărul va ieși la iveală! Omorâți România pas cu pas, vaccinând femeile, ceea ce duce la sterilitate”, a urlat Șoșoacă, în plen, și i-a numit pe conducătorii de ședință, Anca Dragu și pe Ciprian Bucur, infractori. Imediat după ce a ieșit din plen, Șoșoacă a făcut un live pe Facebook și s-a întrebat dacă este „misoginism sau politically correct?”

Pe seară, conducerea AUR s-a întrunit, hotând excluderea acesteia din partid. „Nu e vorba de o demisie, e vorba de o excludere. Am luat o decizie de excludere a doamnei Diana Şoşoacă şi a domnului deputat Mihai Lasca, pentru motive de indisciplină de partid şi de inadecvare la codul de conduită parlamentară. Am convocat conducerea executivă a partidului şi am luat această decizie”, a precizat copreședintele AUR, Claudiu Târziu, pentru Agerpres.

 

Perspectiva divorțului plutea

Lavric a lăsat de înțeles că disensiunile erau mai vechi și imposibil de remediat. „Perspectiva divorțului dintre AUR și doamna Sosoaca plutea în aer, însă am crezut că dacă o luăm pe duhul blândeții putem să îi hrănim spiritul coleric. Nu s-a putut. Ea nu poate fi înfrânată cu nimic”, a spus Sorin Lavric, la Digi24.

Șoșoară a urlat și la conducerea AUR care se întrunise pentru a lua o decizie cu privire la mai mulți parlamentari cu probleme. Potrivit lui Lavric, George Simion a fost imediat de acord. „Ne-a insultat, spunând că cine suntem noi să îi spunem ei ce să facă. Asta e structura ei, certăreață, virulentă. Ea, prin prisma profesiei, a fost învățată să meargă până în pânzele albe cu cearta, știind că oamenii cu bun simt cedează și așa am procedat și noi, am încercat să lăsăm de la noi. Dar astăzi ne-a insultat atât de mult, încât ne-am dat seama că nu se poate continua așa”, a mai spus Lavric.

AUR a trebuit să ia o decizie de excludere și în ceea ce îl privește pe deputatul Mihai Lasca. Acesta a omis să anunțe că este urmărit penal pentru organizare de grup infracţional şi condamnat pentru vătămare corporală.

Conducerea AUR a discutat și cazul deputatului Francisc Tobă, inculpat pentru reprimarea Revoluției la Sibiu. „Continuarea demersurilor pentru invalidarea mandatului de deputat al lui Francisc Tobă. Pentru viitoarele scrutine electorale, AUR va institui un sistem mult mai riguros de verificare și selecție a candidaților”, a mai arătat conducerea AUR, deși avea obligația morală de a face aceste demersuri înainte de alegeri.

 

„Puteți să mă amendați, puteți să faceți ce vreți, adevărul va ieși la iveală! Omorâți România pas cu pas, vaccinând femeile, ceea ce duce la sterilitate”. DIANA ȘOȘOACĂ, SENATOR

 

Membră AUR, arestată pentru proxenetism

Ieri, au apărut noi probleme pentru AUR. Ancuţa Cârcu (foto jos, sursa: francisc.org), unul dintre membrii formaţiunii AUR, a fost arestată preventiv într-un dosar al proxeneţilor din Turda, a informat Gazeta de Cluj. Cârcu a făcut parte din PRM şi s-a remarcat atunci când l-a acuzat pe Corneliu Vadim Tudor că a încercat să o violeze. Cârcu a intrat în AUR la finele anului trecut, în decembrie, şi este prim-vicepreşedinte al organizaţiei Vlădeşti-Galaţi.

 

Cele mai citite

FCSB serbează titlul de campioană: “Made in ciobanii”

Ilustrație: Marian Avramescu Campioana Italiei la fotbal, Inter Milano, a lansat un trend, după ce au sărbătorit victoria finală în Serie A printr-un dans...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...

Experiența militarilor ucraineni cu un lansator de rachete românesc: „Am oprit pentru că fierbea”

Artileriștii din armata Ucrainei au vorbit, în permieră, despre experiența lor dobândită pe o armă românească pe care o folosesc în războiul contra Rusiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă