27.2 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecial"Scandalul reconstructiei" continua in Banat

„Scandalul reconstructiei” continua in Banat

TIMIS. Corpul de Control al Prefecturii Timis a fost sesizat, din nou, de unele nereguli la reconstructia caselor afectate de inundatii. De data aceasta, un grup de oameni din comuna Racovita s-a prezentat la sediul institutiei prefectului pentru a reclama ca o familie formata din cinci persoane beneficiaza de o casa in plus la reconstructie, desi nu fusese afectata de potopul din primavara.
„Nu le-a intrat apa in casa, iar acum li se ridica chiar doua case”, au spus unul dintre reclamanti. Oamenii au adus o petitie semnata de zece localnici, in care se precizeaza ca nu au primit nici materiale de constructie pentru consolidarea locuintelor. Primarul din Racovita, Ioan Adamescu, a negat, insa, orice acuzatie si a spus ca nu este nimic adevarat. „Am tabele semnate ca oamenii si-au primit materialele de constructie”, a adaugat edilul. Comuna Racovita a fost afectata de valul de inundatii in luna mai a acestui an, iar comisiile de evaluare au trecut pe hartie 13 case. Din acestea, cinci sunt refacute complet, insa lucrarile au inceput abia acum doua saptamani. La capitolul consolidare au fost trecute restul de opt case.

Cele mai citite

Declic cere modernizarea centralelor Hidroelectrica existente

Studiul analizează posibilitatea transformării unor hidrocentrale în sisteme de stocare prin pompareComunitatea Declic solicită Hidroelectrica să prioritizeze investițiile în modernizarea hidrocentralelor aflate deja în...

Google riscă să plătească despăgubiri de până la 10 miliarde de dolari în Europa. Mai multe companii au dat gigantul în judecată

Google se confruntă cu un nou val de litigii în Europa, după amenda de un miliard de dolari primită în baza Regulamentului privind Piețele...

PSD acuză Guvernul că a întârziat deblocarea posturilor din unitățile sanitare

PSD afirmă că Guvernul condus de Ilie Bolojan s-a contrazis de trei ori în mai puțin de 48 de ore în privința posturilor din...
Ultima oră
Pe aceeași temă