18.2 C
București
marți, 16 iunie 2026
AcasăSportFotbalMihai Stoica a ironizat-o pe Real Madrid după victoria istorică a lui...

Mihai Stoica a ironizat-o pe Real Madrid după victoria istorică a lui Arsenal

Postarea oficialului FCSB a venit imediat după dubla englezului din sferturile Champions League.

Arsenal a reușit una dintre cele mai convingătoare prestații din istoria sa recentă în cupele europene, învingând Real Madrid cu 3-0 în manșa tur a sferturilor de finală din UEFA Champions League. Golurile au venit în repriza secundă, după o primă parte echilibrată, dar fără reușite. Eroul serii a fost Declan Rice, mijlocașul englez marcând două goluri spectaculoase în minutele 58 și 70. Merino a stabilit scorul final în minutul 75.

Imediat după partidă, Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al celor de la FCSB, a reacționat într-o manieră ironică pe rețelele de socializare. A făcut referire la numele lui Declan Rice, aluzionând la termenul „rice” (orez, în engleză), și la efectul pe care prestația acestuia l-a avut asupra madrilenilor. „Porție dublă de pilaf pentru Madrid”, a scris oficialul FCSB, alăturându-se astfel valului de reacții din fotbalul european la adresa jocului slab prestat de Real.

Declan Rice, între inspirație și instinct: „N-avea sens să centrez”

Declan Rice a devenit primul jucător din istoria competiției care înscrie două goluri din lovitură liberă într-un meci eliminatoriu din UEFA Champions League. El a explicat că ambele reușite au venit contrar indicațiilor inițiale ale staff-ului sau colegilor. „Primul gol a fost punctul culminant. Am văzut spațiul din exteriorul zidului. Martin (n.r. – Odegaard) mi-a spus să centrez pe bara a doua, dar eu i-am zis că nu are sens. Bukayo (n.r. – Saka) m-a încurajat să trag direct. Am ascultat instinctul și a funcționat”, a declarat Rice.

Antrenorul de faze fixe al londonezilor, Nicolas Jover, i-ar fi cerut totuși să execute diferit, însă Rice a ales varianta personală – cu succes. Cu această dublă, mijlocașul englez și-a consolidat statutul de lider al echipei lui Mikel Arteta și a oferit un avantaj considerabil în vederea returului.

Real Madrid, deținătoarea a 14 trofee ale Ligii Campionilor, a fost de nerecunoscut în repriza a doua, iar presa din Spania a criticat dur prestația defensivă a echipei. Ancelotti a recunoscut că eșecul este dur, dar a punctat că „totul este posibil” pe Bernabeu, în returul programat pe 16 aprilie.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă