În cadrul unei vizite oficiale în Groenlanda, premierul danez Mette Frederiksen a reafirmat joi integritatea teritorială a insulei și a respins ferm propunerile Statelor Unite de a o anexa, spunând că acest demers nu va fi acceptat sub niciun pretext.
„Nu este vorba doar despre Groenlanda sau Danemarca, este vorba despre ordinea mondială pe care am construit-o împreună peste Atlantic de-a lungul generațiilor. Nu puteți anexa o altă țară, nici măcar cu un argument despre securitate”, a subliniat Frederiksen, reafirmând poziția Danemarcei față de suveranitatea Groenlandei, teritoriu autonom al regatului danez.
Vizita premierului danez vine pe fondul declarațiilor repetate ale președintelui american Donald Trump, care a sugerat că Groenlanda ar trebui să devină parte a Statelor Unite, din motive de securitate națională.
Mette Frederiksen propune o colaborare strânsă în domeniul apărării arctice
În cadrul unei conferințe de presă cu prim-miniștrii groenlandezi în exercițiu și viitor, Frederiksen a adresat un mesaj direct Statelor Unite, invitându-le să colaboreze mai strâns cu Danemarca și Groenlanda în domeniul apărării arctice.
„Când vine vorba de securitate, există multe lucruri pe care noi și dumneavoastră le putem face”, a spus Frederiksen, subliniind relațiile istorice și parteneriatele strategice dintre Danemarca, Groenlanda și SUA.
„Groenlanda face parte din NATO și de 75 de ani avem un acord de apărare cu dumneavoastră care vă oferă acces larg în Groenlanda. Dacă doriți să aveți o prezență mai mare în Groenlanda, Groenlanda și Danemarca sunt pregătite”, a adăugat aceasta.
Vizita Mettei Frederiksen în Groenlanda, un semnal de stabilitate și colaborare
Vizita premierului danez este considerată importantă pentru consolidarea relațiilor dintre Groenlanda și Danemarca, mai ales într-un moment în care Groenlanda se află sub un nou guvern de coaliție, condus de Partidul Democrat de centru-dreapta.
„Este foarte, foarte important și foarte liniștitor pentru groenlandezi să vadă un șef de guvern danez în Groenlanda”, a declarat Mikaela Engell, expertă în teritoriul arctic, pentru AFP.
Engell a subliniat că, în trecut, guvernul danez a fost perceput ca fiind „aproape invizibil”, încercând să mulțumească interesele americane fără a deranja administrația Trump.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.