31.2 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSportFotbalFlorin Tănase, aproape de La Liga! Espanyol negociază transferul, dar salariul este...

Florin Tănase, aproape de La Liga! Espanyol negociază transferul, dar salariul este cheia mutării

Mijlocașul de 30 de ani ar putea părăsi FCSB la finalul sezonului pentru un transfer gratuit în Spania.

Florin Tănase ar putea reveni în fotbalul occidental începând din vara acestui an. Potrivit presei din Spania, internaționalul român se află în negocieri avansate cu Espanyol Barcelona, formație care ocupă locul 16 în clasamentul actual din La Liga. Discuțiile se poartă în jurul unui posibil transfer liber de contract, în contextul unei înțelegeri prealabile dintre Tănase și conducerea FCSB, care îi permite fotbalistului să plece fără ca gruparea bucureșteană să solicite o sumă de transfer.

Salariul, principalul obstacol în discuțiile dintre Espanyol și Tănase

Jurnaliștii de la La Grada Online au notat că principalul punct în jurul căruia gravitează negocierile este salariul jucătorului. Espanyol, aflată într-o poziție delicată în clasament și cu buget limitat, încearcă să stabilească un acord financiar sustenabil, în timp ce reprezentanții lui Tănase încearcă să obțină un contract care să reflecte experiența și statutul mijlocașului ofensiv.

„Negocierile sunt în desfășurare. Salariul este aspectul determinant. Un agent i-a cerut lui Tănase să-și precizeze pretențiile financiare pentru a avansa discuțiile”, au scris spaniolii.

Revenit la FCSB în august 2024, după două experiențe în zona Golfului, la Al-Jazira (Emiratele Arabe Unite) și Al-Okhdood (Arabia Saudită), Tănase s-a impus rapid ca titular în echipa lui Elias Charalambous. În actualul sezon, el a bifat 34 de apariții în toate competițiile, reușind 5 goluri și 5 pase decisive. A fost o piesă importantă atât în Superligă, cât și în parcursul european al bucureștenilor, care au ajuns până în optimile Europa League.

Cota de piață a lui Florin Tănase este de 2,2 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt. Espanyol îl vede ca pe o soluție viabilă pentru ofensivă, într-un sezon în care clubul catalan se luptă pentru salvarea de la retrogradare și are nevoie de jucători cu experiență și capacitate de decizie în momente-cheie.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

CCR decide dacă Guvernul interimar a depășit limitele constituționale prin ordonanța privind programul SAFE

Sorin Grindeanu cere CCR să confirme dreptul Parlamentului de a continua procedurile legislative asupra proiectelor vizate de ordonanțăCurtea Constituțională este așteptată să se pronunțe,...

CCR decide dacă Guvernul interimar a depășit limitele constituționale prin ordonanța privind programul SAFE

Sorin Grindeanu cere CCR să confirme dreptul Parlamentului de a continua procedurile legislative asupra proiectelor vizate de ordonanțăCurtea Constituțională este așteptată să se pronunțe,...

Economistul-șef al BNR contestă amenzile din cazul ROBOR: „Argumentele sunt extrem de discutabile”

Economistul-șef al Băncii Naționale a României (BNR), Valentin Lazea, contestă concluziile care au stat la baza sancțiunilor record aplicate de Consiliul Concurenței celor zece...
Ultima oră
Pe aceeași temă