11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăDragnea, despre OUG pe legile Justiției

Dragnea, despre OUG pe legile Justiției

“Nu lucrez la Guvern. Pe textul ordonanţei m-am uitat şi eu cred că este în regulă această ordonanţă şi era necesară. (…) Procedura legală – nu trebuie toată lumea să respecte legea? Domnul Iohannis nu trebuie să respecte şi el legea? Chiar dacă rude sau membri ai familiei dumnealui se zice că merg noaptea la Parchet, nu ca alţi oameni, dar totuşi, legea mai trebuie să fie din când în când respectată chiar de el”, a spus Dragnea, întrebat care era urgenţa adoptării acestei ordonanţe.

El a susţinut că nu ştia că acest act normativ va fi adoptat de Guvern, subliniind că l-a citit ulterior. Dragnea a precizat că discuţiile de luni cu ministrul Justiţiei din coaliţie nu au vizat această ordonanţă, ci s-a discutat despre cazul în care şeful statului ar refuza noile propuneri de miniştri.

Întrebat şi dacă în cazul acestei ordonanţe a fost respectat principiul transparenţei, preşedintele PSD a răspuns: “Eu cred că da. OUG se adoptă repede”.

Dragnea a fost chestionat şi cine va conduce DNA peste 45 de zile, în contextul acestui act normativ.

“Cel pe care îl va numi preşedintele României. (…) Nu ştiu dacă ăsta a fost scopul, dar cred că este firesc. Adică eu cred că preşedintele României trebuie să-şi exercite prerogativele”, a răspuns liderul PSD.

El a replicat şi la criticile formulate de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la această ordonanţă. “Ce pot să comentez la o asemenea prostie marca Iohannis? Ce legătură are ordonanţa aia cu mine?”, a spus Dragnea.

De asemenea, el a afirmat că nu ştie de ce Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a cerut să instrumenteze dosarul Tel Drum, în care este urmărit penal. “Habar n-am. Nu lucrez la secţia respectivă”, a spus Dragnea. 

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă