5.6 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSpecialChat erotic in Congresul SUA

Chat erotic in Congresul SUA

Cu doar o luna inaintea alegerilor legislative (programate la 7 noiembrie), Partidul Republican american este zguduit de un cutremur politic, provocat de descoperirea „pasiunii” unuia dintre deputatii sai pentru chat-ul cu caracter sexual explicit cu tineri, unii dintre ei chiar sub 18 ani. Vinovatul, Mark Foley, a demisionat din functia de deputat de Florida, dar scandalul continua, implicand si alti lideri republicani.

„Du-te sa votezi… Nu vreau sa te retin de la treaba”, „Pot sa primesc un sarut de noapte buna?” Asa se incheie o conversatie online purtata de Foley chiar din sala Camerei Reprezentantilor cu un adolescent, care se pare ca se si masturba in timpul discutiei. Alte conversatii online ale lui „Maf54” (pseudonimul lui Foley) arata ca acesta s-a si intalnit cu unii dintre „prietenii” lui. „Mi-e tare dor de tine, dupa San Diego”, ii scrie el unui tanar, care ii raspunde: „Da, abia astept sa ne vedem la Washington”. Un alt destinatar al mesajelor lui Foley ii reaminteste ca are sub 18 ani. In urma publicarii acestor mesaje in presa, Mark Foley a demisionat si s-a internat intr-o clinica de dezintoxicare, dand vina pe alcool pentru comportamentul sau socant. Avocatul lui a recunoscut ca Foley este alcoolic si homosexual, dar neaga acuzatiile de pedofilie. Ancheta este in curs, ingreunata de faptul ca legislatia privind limita de varsta pentru consimtamant la sex variaza, la nivel federal fiind de 18 ani, iar in unele state de 17 sau chiar 16 ani.
Toti liderii republicani s-au delimitat de colegul lor (care, culmea, era cunoscut tocmai datorita implicarii sale in inasprirea legislatiei impotriva „pradatorilor” sexuali de pe internet) si sustin ca nu au aflat decat recent de practicile acestuia. Dar un fost asistent al lui Foley, care a lucrat pentru acesta timp de zece ani, a declarat ca inca din 2003 l-a avertizat pe presedintele Camerei Reprezentantilor, republicanul Dennis Hastert, asupra comportamentului nepotrivit al deputatului fata de adolescentii care efectuau stagii in Congres (cu care Foley mentinea, ulterior, legatura online). Un deputat de Louisiana, Rodney Alexander, sustine si el ca i-a semnalat lui Hastert faptul ca Foley a abordat intr-un mod socant un adolescent din Louisiana, fost stagiar, alarmandu-i pe parintii acestuia.
Presa ii acuza pe liderii republicani ca au incercat sa il „acopere” pe Foley, ajungand chiar sa ceara demisia presedintelui Camerei Reprezentantilor. Hastert dezminte acuzatiile care i se aduc, in sprijinul sau venind si presedintele George W. Bush.

Cele mai citite

Primele voturi prin corespondență din diaspora, au fost recepționate de Poșta Română

Acțiunea se înscrie în acordul semnat între Compania Poșta Română și Autoritatea Electorală Permanentă Într-un comunicat de presă, Compania Națională Poșta Română a transmis că...
Ultima oră
Pe aceeași temă