A fost inaugurata statuia lui De Gaulle, in piata purtand acelasi nume. Ca bucurestean Ð nu numai de ieri, de azi Ð, aceasta inaugurare mi-a prilejuit cateva amintiri.
Intre 1941 si 1944, piata (care era o achizitie urbanistica relativ recenta) a purtat numele lui Adolf Hitler. Redevenita, cred, „Aviatorilor”, dupa razboi, a primit numele lui Stalin prin 1949-1950. La intrarea in parc s-a ridicat si statuia lui Stalin, la inceput din ghips, inlocuita curand printr-un exemplar in bronz. Ea a ramas acolo cativa ani si dupa „Raportul Hrusciov”, din 1956, care recunostea natura criminala a dictaturii staliniste si „cultul personalitatii”. Conducatorii Romaniei erau prudenti, se temeau de o restaurare stalinista postuma. Apoi, un timp, a persistat soclul de granit (ca pentru a arata ca greaua si greoaia plasmuire de bronz putea fi oricand repusa la loc).
Piata a redevenit „a Aviatorilor”, si asa a ramas pana in 1990. Regimul FSN a numit-o Charles de Gaulle. Acum cateva zile, inaintea Sommet-ului Francofoniei, a fost inaugurata de presedintele Romaniei si statuia lui De Gaulle, opera sculptorului Mircea Spataru.
Generalul este infatisat coborand, cu un pas ce pare alert, o scara. Trei trepte prelungesc soclul pana la sol. In timp ce Stalin era cocotat sus de tot (si arata cu dreapta popoarelor adoratoare ceva Ð un viitor luminos?), seful Frantei libere, mai tarziu presedinte al Republicii, se gaseste intr-un fel de familiaritate cu privitorul.
… De Gaulle a vizitat Romania in mai 1968, in imprejurari dramatice. Franta era cuprinsa de agitatie sociala; puterea era paralizata. Cu toate astea, presedintele a tinut sa-si respecte cuvantul dat si a venit. In timpul vizitei, situatia a devenit atat de grava in Franta, incat oaspetele a trebuit sa se intoarca la Paris mai devreme. Romanii, entuziasti si primitori, i-au facut o primire colosala. Lui Ceausescu, aflat la inceputul domniei, in plina perioada de destindere, aceasta vizita i-a cazut foarte bine (un alt succes diplomatic l-a constituit vizita presedintelui american Nixon, un an mai tarziu). Mai tarziu s-a vazut ca liberalismul lui Ceausescu fusese o cursa in care cazuseram cu totii. Iar astfel de vizite il asezasera mai bine in scaun.
Am fost impresionat, aflandu-ma in piata, saptamana trecuta, sa constat ca statuia lui De Gaulle se gaseste exact pe locul unde, odinioara, se inalta cea a lui Stalin. E o intreaga simbolistica. Omagiul adus celor mai cumpliti tirani ai secolului XX (poate ai Istoriei, pur si simplu!) e inlocuit de un semn de respect mai modest in aparenta lui (omul acela, parca prea inalt, care, pasind, coboara printre noi).
De ce De Gaulle? Nu stiu exact ce si-au inchipuit cei care au vrut statuia acolo. Pentru mine, el este in primul rand omul care a avut taria sa spuna nu, atunci cand tara lui, infranta, distrusa aproape, a trebuit sa se supuna unei masini de razboi necrutatoare, unei puteri monstruoase, Germania nazista. El, militarul, generalul, a simtit ca datoria lui era sa nu asculte. Pentru onoarea tarii si a armatei din care provenea!
Era un om despre care cu dreptate s-a putut spune ca avea tendinte autoritare. Fara sa aiba nimic dintr-un dictator. Dar, in acelasi timp, nu s-a agatat de putere si, cand i s-a parut ca vremea lui trecuse, a stiut sa se retraga. In felul lui, a incarnat ideea europeana ca nimeni altul: libertate, demnitate. Poate de aceea e el acolo, in locul cel mai bun pe care Bucurestii il au pentru a aseza o statuie.
P.S. Nu e o gluma: din surse bine informate am aflat ca statuia de bronz a lui Stalin exista. Undeva, intr-un beci bine pazit. Sa respectam ceea ce a intrupat De Gaulle, pentru ca nu cumva, intr-o zi, cineva sa aiba dorinta si puterea de a-l aduce la loc pe Stalin!
