16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalServiciile de securitate ale Ucrainei acuză Rusia de amestec în alegerile interne

Serviciile de securitate ale Ucrainei acuză Rusia de amestec în alegerile interne

În Ucraina vor avea loc alegeri prezidenţiale la sfârşitul lui martie. Relaţiile ţării cu Rusia s-au înrăutăţit de când Moscova a anexat Crimeea în 2014 şi a susţinut separatiştii din estul Ucrainei.

Viktor Kononenko, adjunctul SBU, a afirmat la o conferinţă de presă că un grup de cetăţeni ruşi şi colaboratorii lor ucraineni s-au folosit de mită pentru a implementa o reţea de oameni pregătiţi să voteze un anume candidat şi să influenţeze opinia publică.

„Această activitate este ilegală şi va avea impact asupra rezultatelor alegerilor”, a afirmat Kononenko, adăugând că planul implică „cetăţeni ucraineni care au cooperat cu Rusia de mult timp”.

Kononenko nu a precizat care este candidatul care ar beneficia de planul Rusiei. Petro Poroshenko, actualul preşedinte al Ucrainei, este favorit alături de liderul opoziţiei Yulia Tymoshenko şi de actorul Volodymyr Zelenskiy.

Cele mai recente sondaje arată că Zelenskiy este pe primul loc, Poroshenko find pe doi iar pe a treia poziţia se află Tymoshenko.

Autorităţile din Rusia neagă orice implicare în alegerile din Ucraina.

Kievul a acuzat în trecut Moscova că a organizat atacuri cibernetice ca parte a unui „război hibrid” împotriva Ucrainei, acuzaţii negat de asemenea de Rusia.

Kononenko a declarat că cetăţenii ruşi implicaţi sperau ca 680.000 de persoane să voteze pentru un anume candidat ca urmare a operaţiunilor lor.

„Această piramidă implică cetăţeni ruşi, cetăţeni din alte ţări şi cetăţeni ucraineni care au participat pe teritoriul Rusiei. Lucrăm exclusiv în privinţa Rusiei”, a precizat Kononenko.

Şeful poliţiei cibernetice din Ucraina, Serhiy Demedyuk, a declarat luna trecută că mai mulţi hackeri, probabil controlaţi de Rusia, încearcă să orchestreze atacuri cibernetice asupra unor servere electorale şi a unor calculatoare personale ale membrilor staff-ului candidaţilor.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă