21.1 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSportFotbalAS Cannes, echipa de liga a 4-a, reușește o calificare istorică în...

AS Cannes, echipa de liga a 4-a, reușește o calificare istorică în semifinalele Cupei Franței

AS Cannes a reușit o performanță remarcabilă, calificându-se în semifinalele Cupei Franței după victoria cu 3-1 împotriva formației de liga secundă En Avant Guingamp.

Un parcurs impresionant pentru AS Cannes

Echipele din eșaloanele inferioare oferă de multe ori surprize în cupa națională, iar AS Cannes a demonstrat încă o dată că pasiunea și determinarea pot compensa diferențele de nivel. Formația din liga a 4-a a învins-o pe Guingamp cu 3-1, în sferturile de finală disputate marți seara, oferind una dintre cele mai mari surprize ale competiției.

Golurile victoriei au fost marcate de Chafik Abbas (23), Cedric Goncalves (30) – acesta reușind un gol spectaculos, cu un șut de la centrul terenului – și Julien Domingues (69). Oaspeții au punctat prin Jacques-Julien Siwe (46), însă nu au reușit să revină în joc.

AS Cannes devine astfel una dintre cele mai mici echipe ca nivel competițional care ajunge în semifinalele Cupei Franței, alături de Stade Briochin, cealaltă formație de liga a 4-a care a ajuns în sferturi și care va întâlni miercuri deținătoarea trofeului, Paris Saint-Germain.

AS Cannes, un club cu tradiție care visează la revenirea în prim-plan

Fondat în urmă cu 122 de ani, AS Cannes a fost o echipă de top în fotbalul francez, având în palmares o Cupă a Franței câștigată în sezonul 1931-1932. Perioada de glorie a formației s-a încheiat treptat după anii ’90, însă echipa rămâne în istorie datorită promovării și dezvoltării unor jucători de mare valoare, precum Zinedine Zidane.

În sezonul 1990-1991, AS Cannes a ocupat locul 4 în Ligue 1, însă declinul a venit rapid după plecarea lui Zidane și a altor jucători importanți. La nivel de campionat, cea mai bună performanță a fost locul secund în ediția 1932-1933, în spatele lui Olympique Lillois, echipă care ulterior s-a dizolvat și a fuzionat cu SC Fives pentru a forma actualul Lille OSC.

Într-un alt meci disputat marți în Cupa Franței, Stade de Reims s-a calificat în semifinale după ce a învins-o pe Angers SCO cu 5-3 la loviturile de departajare, scorul fiind egal, 1-1, după 90 de minute de joc.

Rezultatele sferturilor de finală din Cupa Franței:

Marți:

  • AS Cannes – Guingamp 3-1
  • Angers SCO – Stade Reims 3-5 (după lovituri de departajare, 1-1 după timpul regulamentar)

Miercuri:

  • Brest – USL Dunkerque
  • Stade Briochin – Paris Saint-Germain

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

SUA anunță a 13-a noapte consecutivă de atacuri asupra Iranului. Au fost vizate baze militare și depozite de drone

Armata Statelor Unite a anunțat încheierea celei de-a 13-a nopți consecutive de atacuri asupra Iranului. Potrivit Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), ultima serie de...

Tren cu 200 de pasageri, implicat într-un accident în Bacău. O autocisternă a luat foc după impact

Circulația feroviară a fost afectată după avarierea rețelei electrice, iar toți cei aproximativ 200 de călători au fost evacuați în siguranțăAccidentul s-a produs în...

Trump anunță că inteligența artificială va fi unul dintre subiectele-cheie ale întâlnirii cu Xi Jinping la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a confirmat că îl va primi pe liderul chinez Xi Jinping la Washington pe 24 septembrie, iar una dintre temele...
Ultima oră
Pe aceeași temă