24 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialAverea inculpatilor va fi scoasa la vanzare

Averea inculpatilor va fi scoasa la vanzare

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) va vinde averea personala a celor care sunt inculpati in dosarul Rafo, pentru a recupera creantele statului, a declarat presedintele ANAF, Sebastian Bodu.
„Incercam sa recuperam creantele de peste 8.000 de miliarde de lei ale Rafo si Carom. Avem sechestru pe averea celor care sunt acuzati in acest caz, chiar si asupra hotelului din Mamaia. Daca nu vom reusi, vom vinde bunurile sechestrate”, a precizat Bodu.
Cu o luna in urma, Bodu a apreciat ca este sceptic in privinta recuperarii sumelor datorate de Rafo la buget si a apreciat ca banii au ajuns in paradisuri fiscale. Bodu a precizat atunci ca o conversie a creantelor in actiuni se realizeaza in cazul in care valoarea actiunilor, a cotei de participare la capitalul social este mai mare decat valoarea creantei companiei si se face in cazul companiilor performante. Actionarii Rafo Onesti au aprobat, la 30 martie, conversia in actiuni a creantelor bugetare si garantate, precum si majorarea capitalului social al firmei.
A doua zi, Bodu a declarat ca hotararea AGA va fi atacata, deoarece nu exista intentia subscrierii actiunilor. Fostul Guvern a aprobat, in luna noiembrie a anului trecut, o ordonanta de urgenta care prevedea transferul catre AVAS a creantelor fiscale detinute de Ministerul Finantelor Publice, la 31 octombrie 2004, la Rafo si Carom, reprezentand impozite, taxe, contributii si alte venituri fiscale, inclusiv accesoriile aferente acestora, in vederea recuperarii. Rafinaria este detinuta in proportie de 99% de catre Balkan Petroleum, o societate inregistrata in Marea Britanie. VGB Oil detine 50% din actiunile Balkan Petroleum, restul participatiei fiind in posesia unui fond de investitii – Central European Petroleum.

Cele mai citite

Dunărea se apropie de un minim istoric. Autoritățile avertizează: Următoarele două săptămâni sunt decisive

Autoritățile avertizează că pot deveni necesare restricții temporare privind alimentarea cu apă, în special în mediul rural, unde numeroase fântâni sunt afectate de lipsa...

Mesaj al lui Nicușor Dan, după moartea matematicianului Florian Luca: M-a impresionat mereu intensitatea cu care trăia matematica și la maturitate

Florian Luca a fost recunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul matematicii și pentru activitatea academică desfășurată pe plan internaționalPreședintele Nicușor Dan a transmis un...

Dunărea se apropie de un minim istoric. Autoritățile avertizează: Următoarele două săptămâni sunt decisive

Autoritățile avertizează că pot deveni necesare restricții temporare privind alimentarea cu apă, în special în mediul rural, unde numeroase fântâni sunt afectate de lipsa...
Ultima oră
Pe aceeași temă