11 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăSportFotbalTehnologia goal-line, un proiect departe de a deveni realitate în fotbalul românesc!

Tehnologia goal-line, un proiect departe de a deveni realitate în fotbalul românesc!

Din punct de vedere tehnologic, fotbalul românesc se află în urma marilor campionate europene, iar implementarea tehnologiei goal-line rămâne doar un vis pentru moment.

Fotbalul românesc beneficiază, începând cu vara anului 2022, de sistemul VAR, utilizat pentru prima dată în Supercupa României, în care Sepsi a învins CFR Cluj cu 2-1. Cu toate acestea, tehnologia VAR a fost adesea criticată de oamenii de fotbal, în special pentru trasarea liniilor de ofsaid, care a fost considerată imprecisă și de „lumea a treia”.

Sistemul VAR, singura tehnologie implementată în Superligă

La o conferință de presă organizată joi, Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a confirmat că introducerea tehnologiei goal-line nu este o prioritate în acest moment. Potrivit acestuia, obiectivul principal legat de VAR – reducerea numărului greșelilor de arbitraj – a fost atins. „Tehnologia de linia porții este costisitoare și trebuie văzut dacă este nevoie astăzi de ea. Menirea VAR a fost una de a reduce numărul greșelilor de arbitraj, nicidecum de a le elimina. Și cred că această misiune a fost realizată”, a declarat Justin Ștefan.

Costurile ridicate, principalul obstacol pentru tehnologiile avansate

Pe lângă tehnologia goal-line, și sistemul de ofsaid semi-automat, utilizat în competiții importante precum Liga Campionilor, rămâne inaccesibil pentru Superligă. Orlando Nicoară, deținătorul drepturilor TV, a precizat că aceste tehnologii sunt extrem de costisitoare: „Nu cred că este realist astăzi să vorbim de alte tehnologii care sunt foarte costisitoare.”

Tehnologia goal-line, de exemplu, are costuri de 5-6 milioane de euro pe sezon în campionate precum La Liga, ceea ce face ca implementarea sa în România să fie dificilă în contextul bugetelor actuale.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Noi reguli de acordare a concediului de odihnă pentru profesori și inspectori

Aplicația de salarizare pentru profesori a fost actualizată pentru anul 2025 Aplicația de salarizare utilizată pentru profesori și personalul din învățământ a fost actualizată conform...

România, pe ultimul loc în UE la utilizarea Inteligenței Artificiale de către companii

România rămâne pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința adoptării Inteligenței Artificiale (AI) de către companii, conform datelor Eurostat. Doar 3,1% dintre firmele...

Românii, campioni la prețuri mari, dar codași la salarii

În timp ce salariul mediu în România este de aproximativ 1.050 de euro, în Italia ajunge la 3.600 de euro, iar în Germania la...
Ultima oră
Pe aceeași temă