8.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialOperatie sau "castratie"?

Operatie sau „castratie”?

Devine din ce in ce mai clar ca electoratul german nu prea are chef de alegeri generale. Sa fie de vina sezonul estival sau lipsa de entuziasm fata de promisiunile formatiunilor politice, se intreaba analistii?!
Atat una, cat si alta. Pana acum trei-patru saptamani, victoria Uniunii conservatoare, de opozitie, parea asigurata. Dar cu cat se apropie data preconizatelor anticipate, cu atat descreste si entuziasmul fata de crestin-democrati si crestin-sociali, in consecinta si fata de Angela Merkel. Zilele acestea, electoratul german pare din ce in ce mai nehotarat, mai degraba in favoarea unei „castrari” aplicate statului social decat unei operatii radicale, aducatoare de schimbari. Astfel, conform ultimului sondaj efectuat de Infratest Dimap, Uniunea crestina nu ar mai obtine, laolalta cu partenerul de coalitie liberal, majoritatea in Bundestag. Rezultatele saptamanalului sondaj de opinie indica si perdantul – anume liberalii, care au pierdut un procent decisiv pentru cursa electorala. Pe cand Uniunea crestina este favorizata in continuare de 42% din subiecti, liberalii (FDP) au obtinut doar incredibilul 6%, iar cu totalul de 48% coalitia conservatoare ar avea exact procentajul pe care l-ar intruni si o posibila „mare coalitie a stangii”, formata din social-democrati, Noua Stanga si Verzii.
De altfel, saptamana a fost una a gafelor crestin-democrate. Dupa anuntul CDU de majorare a TVA in caz de victorie electorala (masura neagreata, evident, de populatie), sefa de partid si candidata opozitiei pentru functia de cancelar, Angela Merkel, a facut o greseala ce s-ar putea dovedi fatala pentru cursa sa electorala – in cadrul a doua interviuri distincte, acordate postului public tv ARD, iar apoi revistei „Bunte”, ea a confundat salariul brut cu cel net. Pe cand purtatorul de cuvant al crestinilor incerca in van sa dreaga busuiocul, social-democratii au exploatat, fireste, la maximum greseala adversarului politic. Spre sfarsitul saptamanii, a mai intervenit si enorma gafa a ministrului de Interne brandenburghez, crestin-democrat, care declarase in legatura cu arhimediatizatul caz de pruncucidere ca tragedia ar fi un rezultat al lipsei valorilor morale, fenomen din vremurile comuniste. Astfel, politicianul a reusit sa-si urce in cap intreaga populatie din noile landuri, si asa indecisi pe cine anume vor vota sau cel mult hotarati in a vota Noua Stanga.
Oricum, „Angie” a refuzat pe parcursul campaniei electorale derulate pana in prezent sa se foloseasca de argumentul originii sale – politiciana provenind din fosta Republica Democrata Germana – gest onorant, pe de o parte, prin lipsa sa de populism, iar pe de cealalta precaut, deoarece esticii se dovedesc, deocamdata, clar impotriva ideii vreunei reinnoiri – indiferent din ce parte ar veni ea. In noile landuri va castiga acela care promite ca nu va schimba nimic, declara in unanimitate analistii.
Dar cum statului social german nu-i vor mai fi suficiente masurile „de castratie” ale Agendei 2010, sansa unei „operatii” radicale, dar salvatoare de viata, pare unica viabila.

Cele mai citite

Christopher Wray, directorul FBI, va demisiona înainte de învestirea lui Trump din 20 ianuarie

Christopher Wray, directorul poliţiei federale americane (FBI), pe care Donald Trump doreşte să-l înlocuiască cu un loial, a anunţat miercuri că va demisiona în...

Maratonul guvernării: au fost primele discuții tehnice, dezbaterile continuă joi

Discuțiile de până acum au fost „exploratorii”, fără nimic concret Comisia comună pentru realizarea programului de guvernare a avut miercuri, la Parlament, primele dezbateri tehnice,...

Amenzi record pentru Serbia. 173.000 de euro pentru incidentele din Nations League

UEFA a sancționat sever Federația de Fotbal din Serbia pentru incidentele provocate de suporteri la meciurile din Liga Națiunilor cu Elveția și Danemarca. Sancțiunile...
Ultima oră
Pe aceeași temă