35.1 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăEconomieCapcana venitului mediu în România

Capcana venitului mediu în România

Lipsa reformelor structurale durabile, dependența de finanțare externă și modelele economice bazate pe consum și îndatorare, duc la stagnare economică, la criză și recesiune

Riscul convergenței incomplete, un fenomen similar cu ceea ce economiștii numesc „capcana venitului mediu”, este din ce în ce mai vizibil în România. În acest scenariu, o economie reușește să reducă inițial decalajele de venit, dar nu poate susține acest progres pe termen lung, existând posibilitatea de stagnare economică sau chiar regres, a afirmat pentru Hotnews, Cristian Popa, membru CA al BNR.

România riscă să repete experiența unor state din Sudul Europei, precum Grecia, Spania și Italia, care, în anii 2000, erau aproape de media UE sau chiar o depășiseră. Grecia a atins 98% din media europeană în 2004, Spania a trecut temporar peste acest prag, iar Italia ajunsese la 120%.

Pentru a evita „capcana venitului mediu”, România trebuie să adopte un model sustenabil de creștere economică, bazat pe investiții, exporturi și inovare, este de părere Cristian Popa. Țările din Europa Centrală și de Est, precum Polonia și Cehia, oferă exemple pozitive, demonstrând că dezvoltarea prin producție a fluxurilor de investiții străine directe, poate conduce la rezultate economice mai stabile.

În anul 2000, PIB-ul pe cap de locuitor din România, ajustat la paritatea puterii de cumpărare era doar 26% din media UE, iar în 2023 a ajuns la 80%, potrivit Eurostat. Acest salt impresionant, echivalent cu o reducere a decalajului de aproximativ două puncte procentuale anuale, subliniază impactul pozitiv al integrării în piața unică europeană, al investițiilor străine directe și al unei forțe de muncă bine pregătite.

Totuși, pe măsură ce ne apropiem de media europeană, ritmul convergenței încetinește, asemeni unui proces de dezinflație. Creșterea economică, bazată pe forță de muncă ieftină, a atins limitele sale, iar noile provocări, precum creșterea salariilor, presiunile demografice și costurile ridicate ale energiei, ar trebui să fie înlocuite cu productivitate și inovație.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Constructorii auto europeni caută sprijin la rivalii din China pentru a salva fabricile și a-și păstra competitivitatea

Tot mai mulți constructori auto europeni încheie parteneriate cu producători chinezi, în încercarea de a utiliza mai eficient capacitățile de producție și de a...

Un model AI dezvoltat de Meta a accesat internetul și a pătruns într-un sistem extern în timpul unui test

Un model de inteligență artificială dezvoltat de Meta a reușit să se conecteze la internet și să obțină acces la sistemele unei alte organizații...

Comerțul cu amănuntul pierde teren: vânzările sunt în scădere față de anul trecut, deși iunie a adus un ușor avans lunar

Cele mai mari reduceri au fost înregistrate la produsele nealimentare, unde volumul vânzărilor a scăzut cu peste 7%Comerțul cu amănuntul din România a înregistrat...
Ultima oră
Pe aceeași temă