Madison Keys a produs surpriza zilei la Australian Open 2025, eliminând-o pe Elena Rybakina, campioana de la Wimbledon 2022 și finalista de la Melbourne în 2023.
Americanca s-a impus în trei seturi, 6-3, 1-6, 6-3, într-un meci intens disputat pe parcursul a două ore.
Rybakina, locul 7 WTA, a intrat pe teren cu probleme fizice, pe care le anunțase anterior: „Accidentarea a venit brusc. Nu mă simt chiar bine. Sper ca kinetoterapeutul să poată face o minune”, declarase sportiva kazahă după victoria din turul anterior cu Dayana Yastremska. Deși a încercat să-și mascheze disconfortul, prestația sa a fost afectată de lipsa de pregătire fizică.
Madison Keys a început partida în forță, dominând primul set. Americanca a fost extrem de precisă, oferindu-i adversarei o singură oportunitate de break și comițând doar cinci erori neforțate. După doar 35 de minute, Keys a încheiat manșa inaugurală cu 6-3, profitând de jocul inconstant al Rybakinei.
În al doilea set, sportiva kazahă a reușit să revină, arătând o formă apropiată de cea care i-a adus succesul la Wimbledon. Rybakina a fost mult mai agresivă, dominând schimburile și luându-și serviciul de patru ori. Keys a părut să-și piardă ritmul, comițând mai multe greșeli neforțate, iar Rybakina a egalat la seturi cu 6-1.
Setul decisiv a fost marcat de momente de echilibru până la 3-3, când Keys a reușit să ridice nivelul jocului. Americanca a salvat cinci mingi de break, dintre care patru la începutul setului, și a preluat controlul partidei. În ultimele trei game-uri, Keys a fost de neoprit, trimițând lovituri câștigătoare și închizând meciul cu 6-3.
Victoria cu Rybakina marchează al 11-lea turneu de Grand Slam în care Keys ajunge în sferturile de finală. Americanca traversează una dintre cele mai bune perioade ale carierei, având un bilanț impresionant de 11-1 în 2025, inclusiv trei victorii împotriva jucătoarelor din top 10 WTA. Campioană la Adelaide în urmă cu două săptămâni, Keys a ajuns la nouă victorii consecutive în circuit.
În sferturile de finală de la Melbourne, Keys o va înfrunta pe Elina Svitolina. Cele două s-au întâlnit anterior de cinci ori, Keys conducând cu 3-2 în întâlnirile directe. Americanca va căuta să-și continue forma excelentă și să avanseze pentru a treia oară în carieră în semifinalele Australian Open, după performanțele din 2015 și 2022.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!