E dezastru ecologic în Marea Neagră, iar autoritățile române sunt în alertă. O pată uriașă de carburant ar putea ajunge pe litoralul nostru, după ce două petroliere ruseşti s-au scufundat în mare, la finalul anului trecut, în strâmtoarea Kerci. Activiştii de mediu spun că pe ţărmul din Ucraina deja au găsit delfini, păsări şi peşti morţi. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a vorbit sâmbătă la Antena 3 CNN despre acest incident și a catalogat situația ca fiind cel mai mare dezastru ecologic din ultimii ani.
„La momentul de față, pe litoralul românesc nu avem nicio problemă. De altfel, specialiștii români cu care am discutat au concluzionat la sfârșitul întâlnirii pe care am avut-o săptămâna aceasta că suntem ajutați de direcția și de viteza curenților marini, mă refer la curenții din sudul peninsulei Crimeea, în timp ce regiunea Sevastopol este astăzi afectată, la fel cum și regiunea Krasnodar din partea opusă a strâmtorii Kerci. La momentul acesta, riscul de a avea litoralul românesc afectat este unul extrem, extrem de mic. În același timp, suntem în alertă, monitorizăm zilnic, folosindu-ne de hărți satelitare. Sunt cel puțin doi sateliți pe care autoritățile române îi folosesc acum. Primul ne dă informații în spectrul vizibil, cel de-al 2-lea în spectru radar pentru a identifica, dacă e cazul, unda de poluare”, a declarat Mircea Fechet pentru Antena 3 CNN.
Autoritățile românești spun că momentan nu este nici o problemă
Ministrul Mediului spune că, până acum, pe litoralul românesc nu este nicio problemă.
„Până acum, din toate determinările fizico-chimice, și am dispus o intensificare a acestor determinări, mai ales în ceea ce privește determinarea hidrocarburilor din apa Mării Negre, în ceea ce privește eventuale păsări afectate, delfini eșuați sau plajă afectată în vreun fel, pe litoralul românesc n-avem niciun fel de problemă și sperăm să nu avem. Repet, curenții marini la sud de Crimeea antrenează un fel de vortex care ar întoarce practic eventuala undă de poluare înapoi înspre strâmtoarea Kerci”, a explicat Fechet.
De asemenea, ministru Mediului a anunțat că se va întâlni luni cu ministrul mediului din Bulgaria și cu ministrul mediului din Ucraina pentru a discuta despre această situație.
„Luni o să am o nouă întâlnire cu ministrul mediului din Bulgaria și cu ministrul mediului din Ucraina, două țări care ar putea să fie afectate în continuare de această situație, și pe măsura în care vom avea informații noi, bineînțeles că le vom pune la dispoziția publicului”, a mai spus Mircea Fechet.
Mai multe irizaţii petroliere au apărut pe Dunăre pe o lungime de 6 kilometri
Autorităţile au identificat irizații petroliere pe Dunăre, care se întind pe o lungime de 6 kilometri, informează marţi seara Administraţia Naţională Apele Române.
„Poluare cu petrol pe Dunăre, pe o lungime de 6 km. Din primele date, este vorba despre irizaţii petroliere care se întind de la km fluvial 936 până la ecluza Hidrocentralei Porţile de Fier I. Informaţia a fost primită astăzi de colegii noştri din cadrul Apele Române Jiu – Sistemul de Gospodărire a Mehedinţi din partea reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră în timp ce aceştia se aflau în misiune de intervenţie”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a instituţiei, transmite spotmedia.ro.
Mai multe irizații petroliere au apărut pe Dunăre pe o distanță de 6 kilometri, iar o echipă de la Apele Române a prelevat probe
O echipă de la Apele Române s-a deplasat imediat la faţa locului şi a prelevat probe de apă pentru a stabili sursa poluării.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!