Teleconferinta cu prefectii de luni mi-a adus aminte de sarcinile de partid transmise de Ceausescu primilor secretari de la judete. Raportarea incepea cu „imi permiteti sa raportez, mult stimate…”, dupa care urma o insiruire de cifre pentru a scoate in evidenta daruirea cadrelor pentru traducerea in viata a indicatiilor pretioase primite de la conducerea superioara de partid. Dupa care urma un nou „sa ne traiti, tovarase secretar general!”, insotit de angajamentul „de a face totul” asa cum s-a cerut. Am avut ocazia sa-l vad pe premierul Tariceanu intr-o ipostaza deloc placuta pentru un observator atent. Prefectii, carora li se ceruse sa spuna ce prapad au facut inundatiile, au avut grija mai intai de formula de adresare pentru ca nu cumva sa incalce un protocol copiat dupa tipicul cancelariei fostului Comitet Central al PCR. Formula „imi permiteti sa raportez, domule prim-ministru!”, folosita de toti prefectii, denota dorinta de linguseala fata de un lider de guvern confruntat cu o catastrofa naturala de proportii. In conditiile in care judete intregi sunt practic inecate, populatia fiind nevoita sa-si paraseasca gospodariile, am putut sa constat cum reprezentantii Guvernului in teritoriu apreciau ca situatia este sub control, cu toate ca apa scapata din lacuri era la grinda caselor, exprimandu-si totodata angajamentul ca se pot descurca fara ajutor de la centru. In cel mai rau caz a existat si o cerere privind achizitionarea catorva barci pneumatice pentru interventii speciale. In rest, nimic. De parca se revarsase un helesteu plin cu peste, pentru prinderea carasilor si crapilor fiind nevoie de barcute cu lopeti. Premierul nu parea deranjat de politetea exagerata a prefectilor. Dimpotriva, se simtea in largul lui, stiind probabil ca este in direct cu tara prin intermediul televizorului. Un prilej fericit de a fi vazut la locul de munca de electoratul care nu a fost lovit de viituri. In fine, toata lumea parea satisfacuta in conditiile in care moartea dadea tarcoale prin comunele inundate. Si de data asta probam cat de tari suntem in rapoarte si cat de neputincioase sunt institutiile statului in situatii de criza majora.
Dezastrul nu se datoreaza suta la suta ploilor cazute in ultimele zile, ci nepasarii existente in munca unor oameni care conduc institutii subordonate statului. Barajele se rup precum sirul de margele, in timp ce digurile o iau la vale cu toata apa acumulata in spatele lor. A trebuit sa moara oameni si sa fie distruse bunuri pentru a constata cat de mare este debandada in activitatea de concesionare a unor astfel de obiective. Curios este faptul ca nimeni nu a fost gasit vinovat de cele intamplate. Responsabilitatile sunt pasate de colo-colo, azi la nivel local, maine la nivel central, in asa fel incat vinovatul sa nu poata fi gasit poate niciodata. Pe de alta parte, se tot vorbeste de comisii pregatite sa actioneze in caz de dezastru. „Specialistii” astia habar n-au, stimati cititori! Daca interventia lor se rezuma doar la numararea mortilor si ranitilor sau la inventarierea caselor distruse, atunci nu are rost ca sinistratii sa mai astepte ajutorul judetului sau Bucurestiului. Se da impresia ca guvernantii stapanesc situatia, ca nenorocirea nu este asa de mare cum o prezinta ziarele si posturile de televiziune si ca in realitate oamenii necajiti se multumesc doar cu paine si apa minerala. A fi in mijlocul unei colectivitati lovite de soarta doar pentru a da bine pe sticla ma tem ca este in defavoarea politicianului care a fost asteptat la coborarea din elicopter de cativa cameramani informati inainte de vizita facuta in judetul Olt. Mai mult ca sigur gazda de la judet, prezenta si la teleconferinta cu prefectii, a avut grija sa inceapa informarea cu traditionalul „imi permiteti sa raportez, domnule prim-ministru!”, in timp ce apele loveau naprasnic in destinul unor oameni neajutorati. Lor, celor batuti de soarta, trebuia sa li se dea raportul.
