22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalFranţa critică decizia "ruşinoasă" a Ford de a închide fabrica din Bordeaux

Franţa critică decizia “ruşinoasă” a Ford de a închide fabrica din Bordeaux

Purtătorul de cuvânt al Executivului francez, Benjamin Griveaux, i-a acuzat pe directorii Ford că au adoptat “o atitudine ruşinoasă” refuzând luni oferta finală a producătorului de sisteme de transmisie Punch Powerglide, potrivit Afp.

Oficialii francezi au salutat oferta îmbunătăţită depusă săptămâna trecută de compania franco-belgiană, care ar fi permis păstrarea locurilor de muncă pentru jumătate din angajaţii fabricii din Bordeaux. În schimb, sindicatele fuseseră de acord cu îngheţarea salariilor şi un program de muncă mai flexibil.

“Vom face Ford să plătească pentru concedierea angajaţilor, pentru curăţarea terenului fabricii şi pentru noile eforturi de industrializare a regiuni”, a declarat Griveaux la postul de radio France Info.

Acesta a adăugat că Executivul nu va cere înapoi ajutorul de stat în valoare de aproximativ 15 milioane de euro primit de Ford în ultimii ani şi a exclus o naţionalizare a fabricii.

Reprezentanţii Ford au declarat că nu consideră convingător planul Punch Powerglide şi au dat asigurări că vor ajuta muncitorii concediaţi să-şi găsească noi locuri de muncă.

Locurile de muncă pierdute la uzina de la Blanquefort vor fi o lovitură pentru preşedintele Emmanuel Macron, în condiţiile în care vin într-un moment în care există proteste de stradă cu privire la planurile lui Macron de liberalizare a economiei, inclusiv prin flexibilizarea legislaţiei muncii.

Uzina de la Blanquefort, care produce cutii de viteze, funcţionează din 1972. La rândul său, firma Punch, care este specializată în producţia de componente auto, a preluat deja o fostă uzină General Motors de la Strasbourg (estul Franţei), care producea la rândul său cutii de viteze.

Luna trecută, Ford a anunţat că va elimina “mai multe mii” de locuri de muncă, va ieşi de pe pieţele neprofitabile şi va înceta să mai producă vehicule care îi provoacă pierderi, precum C-Max, totul în conformitate cu un plan de relansare al cărui obiectiv este atingerea unei marje operaţionale de 6% în Europa.

În prezent, al doilea mare producător auto american este presat să îşi restructureze operaţiunile din Europa, după ce rivalul său General Motors a reuşit să îşi majoreze profiturile după vânzarea mărcilor sale europene Opel şi Vauxhall către grupul francez PSA.

Ford a precizat că va încerca să iasă de pe segmentul multivan, va înceta să mai producă transmisii automate la Bordeaux (Franţa), îşi va revizui operaţiunile din Rusia şi va uni cartierele generale ale Ford UK şi Ford Credit la Dunton, Essex, Marea Britanie.

Ford Motor are aproximativ 197.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford este prezent şi pe piaţa din România.

Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...
Ultima oră
Pe aceeași temă