De sâmbătă, 14 decembrie, Italia va implementa un nou cod rutier care introduce pedepse mult mai severe pentru șoferii care conduc sub influența alcoolului, cu viteză excesivă sau folosesc telefoane mobile la volan, anunță Corriere della Sera.
În cazul șoferilor care sunt surprinși cu un smartphone în mână, amenzile vor varia între 250 și 1.000 de euro, iar în cazul recidivei, amenda poate ajunge până la 1.400 de euro, cu posibilitatea suspendării permisului de conducere pentru până la trei luni.
Pentru șoferii care sunt prinși conducând sub influența alcoolului, sancțiunile vor fi semnificativ mai mari și vor depinde de nivelul alcoolemiei.
Astfel, o alcoolemie între 0,5 și 0,8 grame pe litru va atrage o amendă între 573 și 2.170 de euro, cu suspendarea permisului între trei și șase luni. Dacă alcoolemia este între 0,8 și 1,5 grame pe litru, șoferii vor risca o pedeapsă dublă, închisoare de până la 6 luni și o amendă între 800 și 3.200 de euro.
În cazul în care alcoolemia depășește 1,5 grame pe litru, pedepsele sunt și mai severe, incluzând închisoare între 6 luni și un an, o amendă între 1.500 și 6.000 de euro și suspendarea permisului de conducere între unu și doi ani.
Amenzi mari și pentru depășirea limitei de viteză
De asemenea, șoferii care depășesc limita de viteză cu 10-40 km/h vor primi amenzi între 173 și 694 de euro. Dacă depășirea este făcută într-o zonă construită și se repetă de cel puțin două ori într-un an, amenda va crește între 220 și 880 de euro, iar permisul de conducere va fi suspendat între 15 și 30 de zile.
În plus, pentru cei care abandonează animale pe drum, permisul va putea fi suspendat sau revocat pentru o perioadă între șase luni și un an.
Pentru trotinetele electrice, noile reglementări impun obligativitatea de a avea plăcuță de înmatriculare, cască de protecție și asigurare.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!