4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăPoliticăReferendum în București: Care sunt cele trei întrebări esențiale la care ar...

Referendum în București: Care sunt cele trei întrebări esențiale la care ar trebui să răspundă locuitorii Capitalei

Pe 24 noiembrie, bucureștenii votează nu doar pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, ci și la referendumul inițiat de primarul general Nicușor Dan.

Cele trei întrebări supuse consultării publice vizează împărțirea fondurilor între Primăria Capitalei și primăriile de sector, emiterea autorizațiilor de construire și implementarea unui program de prevenire a consumului de droguri în școli.

Până la ora 12.00, peste 207.000 de bucureșteni și-au exprimat opțiunile în cadrul referendumului, ceea ce reprezintă o prezență de 11,6%. Aceasta nu reprezintă însă prezența generală la vot.

Întrebările de pe buletinele de vot pentru referendum sunt următoarele:

  • Sunteți de acord ca Primarul General al Municipiului București să emită Autorizațiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului?
  • Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului București și Primăriile de Sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București? ⁠
  • Sunteți de acord ca Primăria Municipiului București să finanțeze și să implementeze un program de educație pentru sănătate și prevenire a consumului de droguri în toate școlile din București?

Condiții pentru ca referendumul să fie validat

Pentru validarea fiecărei întrebări, este necesar un cvorum de prezență de cel puțin 30% din alegătorii înscriși pe listele electorale permanente (aproximativ 550.000 de persoane). De asemenea, pentru ca rezultatul să fie validat, voturile valabil exprimate trebuie să reprezinte cel puțin 25% din numărul total al alegătorilor, adică circa 450.000.

Alegătorii primesc patru buletine de vot: unul pentru alegerea președintelui României și câte unul pentru fiecare întrebare a referendumului.

În București sunt înscriși pe listele electorale aproximativ 1.787.590 de cetățeni cu drept de vot, inclusiv cei care împlinesc 18 ani chiar în ziua de 24 noiembrie, și sunt organizate 1.289 de secții de votare, conform datelor Autorității Electorale Permanente (AEP).

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

A treia zi de vot în diaspora: prezență mai redusă comparativ cu 2019, dar superioară anului 2014

Procesul electoral pentru românii din diaspora, desfășurat pe parcursul a trei zile, a intrat în ultima zi. Votul pentru alegerile prezidențiale a început vineri dimineață,...

A treia zi de vot în diaspora: prezență mai redusă comparativ cu 2019, dar superioară anului 2014

Procesul electoral pentru românii din diaspora, desfășurat pe parcursul a trei zile, a intrat în ultima zi. Votul pentru alegerile prezidențiale a început vineri dimineață,...

Studiu: 40% dintre angajații români care lucrează în ture, se confruntă cu epuizare constantă

Un studiu recent realizat de Centrul de Formare Profesională APSAP, preluat de Agerpres, arată că patru din zece angajați români care lucrează în ture,...
Ultima oră
Pe aceeași temă