30.1 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăEconomieEconomie internaționalBosch anunță concedieri masive: 5.500 de posturi vor fi eliminate la nivel...

Bosch anunță concedieri masive: 5.500 de posturi vor fi eliminate la nivel global

Bosch, unul dintre cei mai mari furnizori pentru industria auto europeană, a dezvăluit planuri de reducere a 5.500 de locuri de muncă la nivel mondial, conform Bloomberg. Dintre acestea, cel puțin 3.800 de poziții vor fi desființate în Germania.

Compania explică decizia prin dificultățile cu care se confruntă industria auto.

„Industria auto suferă de supradimensionarea capacităţilor de producţie”, a precizat Bosch, adăugând că detaliile privind numărul exact de posturi afectate vor fi comunicate după încheierea negocierilor cu sindicatele.

„Competiţia în industrie şi presiunea pusă pe preţuri au continuat să se intensifice”, au mai transmis reprezentanții companiei.

Scăderea producției auto în Europa, o problemă majoră pentru Bosch

Producția de automobile din Europa continuă să se confrunte cu dificultăți, nereușind să atingă nivelurile prepandemice din 2019, când s-au fabricat aproape 16 milioane de vehicule. În acest context, companiile auto își ajustează operațiunile pentru a se adapta cererii mai scăzute.

Bosch rămâne un nume de referință în industria auto, componentele sale fiind prezente în aproape toate cele 1,5 miliarde de autovehicule din lume. În 2023, grupul a raportat venituri de 91,6 miliarde de euro.

Prezența Bosch în România

În România, Bosch are aproximativ 10.520 de angajați, având centre de inovare în București, Cluj și Sibiu.

De asemenea, compania de origine germană, cu o prezență de trei decenii pe piața locală, operează două unități de producție la Cluj și Blaj.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Criza politică se prelungește: noul premier ar putea fi desemnat abia în septembrie

Criza politică declanșată după demiterea Guvernului Bolojan ar putea continua până în toamnă. Surse din PSD citate de Știrile ProTV.ro susțin că președintele Nicușor...

Marius Baciu surprinde după eliminarea FCSB! Declarațiile antrenorului au stârnit reacții

Marius Baciu s-a declarat dezamăgit de rezultatul cu FK Auda, dar a afirmat că este mulțumit de jocul prestat de FCSB.FCSB a fost eliminată...

Bergodi cere întăriri după eliminarea din Europa! Antrenorul lui U Cluj solicită rezolvarea unui caz important

Cristiano Bergodi a declarat că Universitatea Cluj are nevoie de transferuri după eliminarea din turul al doilea preliminar al UEFA Conference League.Universitatea Cluj a...
Ultima oră
Pe aceeași temă