29.8 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăPoliticăMinistrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat pe stadiul şi perspectivele dezvoltării cooperării industriale a reprezentanţilor economici din România cu firma franceză, cu accent pe domeniul aeronautic.

Ministrul Tîlvăr a exprimat întreaga deschidere a instituţiei militare pentru angrenarea în cel mai înalt grad a agenţilor economici de stat şi privaţi care activează în sectorul de apărare din ţara noastră în procesele de cooperare industrială şi transfer de tehnologie conexate programelor de achiziţii pentru dotarea Armatei României cu tehnică de ultimă generaţie, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naţionale.

„Prin alocarea constantă a cel puţin 2% din PIB, încă din anul 2017, procent ridicat, din acest an, la 2,5%, Guvernul României a permis Armatei să proiecteze şi să desfăşoare cel mai amplu proces de modernizare a tehnicii de luptă din istorie. Totodată, a fost creat un cadrul stabil şi predictibil pentru pregătirea programelor esenţiale de înzestrare, în acord cu interesele noastre naţionale. Acestea includ şi valorificarea la maximum posibil, de către industria de apărare a României, a oportunităţilor ce pot asigura securitatea producţiei unei părţi importante pe teritoriul naţional, mai ales în contextul de securitate regional şi global actual, cât şi păstrarea şi crearea unor noi locuri de muncă în acest domeniu strategic al economiei noastre”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr, potrivit comunicatului menţionat.

La întâlnire a fost prezent şi ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, e în vizită la militarii români din Kosovo

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marţi, după o vizită la contingentul românesc de la Pristina, că militarii români reprezintă cu cinste şi profesionalism România.

”Lecţia învăţată de România în ultimele trei decenii în care a contribuit la misiunile şi operaţiile de impunere şi menţinere a păcii este aceea că securitatea se obţine prin contracararea provocărilor acolo unde acestea se manifestă”, a arătat el.

Potrivit MApN, Angel Tîlvăr se află, marţi şi miercuri, în vizită în Balcanii de Vest, la debutul noii rotaţii a unei părţi importante a detaşamentelor de militari dislocate la Pristina, în Kosovo, şi la Sarajevo, în Bosnia şi Herţegovina.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Parchetul General răspunde Raportului Comisiei Europene privind statul de drept: Nu există disfuncționalități sistemice

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reacționat după publicarea Raportului Comisiei Europene privind statul de drept pe 2026 și...

Trump acuză Canada pentru fumul incendiilor ajuns în SUA și amenință cu noi tarife

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat Canada că este responsabilă pentru fumul provenit de la incendiile de vegetație care a afectat mai multe...

Doi cetățeni ucraineni, reținuți după ce au păcălit o femeie să le dea aproape 290.000 de lei

Doi cetățeni ucraineni, în vârstă de 19 și 20 de ani, au fost reținuți de polițiștii din București într-un dosar de înșelăciune și uz...
Ultima oră
Pe aceeași temă