24.2 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăPoliticăCurtea Constituțională a Republicii Moldova a validat rezultatul referendumului privind aderarea la...

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a validat rezultatul referendumului privind aderarea la UE

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a confirmat joi rezultatul referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană. Decizia este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial.

Comisia Electorală Centrală declarase în 25 octombrie că referendumul din 20 octombrie a fost valabil, prezenţa la urne fiind de 50,72%.

Cetăţenii moldoveni au răspuns la întrebarea „Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Pentru „da” au fost 749.719 din cele 1.488.878 de voturi valabile, iar pentru „nu” 739.155.

Curtea Constituţională a examinat actele înaintate de Comisie şi a confirmat rezultatul în termen de zece zile, conform Codului Electoral.

A fost nevoie de câteva ore de deliberări

Preşedintele Curţii, Domnica Manole, a anunţat rezultatul după câteva ore de deliberări. Ea a precizat că doi magistraţi au formulat opinii separate.

Referendumul a fost organizat la iniţiativa preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Iniţiativa de revizuire a Constituţiei a fost semnată de 46 de deputaţi şi a fost avizată de Curtea Constituţională.

Legea fundamentală urmează să fie completată cu două alineate noi, prin care se reconfirmă identitatea europeană a poporului Republicii Moldova şi ireversibilitatea parcursului european al ţării. Integrarea în Uniunea Europeană va fi declarată obiectiv strategic naţional.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Sorin Grindeanu: PSD a discutat cu AUR despre susținerea Guvernului Veștea, iar unii parlamentari ar fi promis votul

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că au existat discuții între PSD și AUR privind susținerea Guvernului Veștea și că unii parlamentari ai formațiunii...

Universitatea Craiova pleacă cu un pas în urmă din Bulgaria! Returul din Bănie decide calificarea

Universitatea Craiova a fost învinsă cu 1-0 de Levski Sofia în prima manșă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor.Universitatea Craiova a cedat...

Datoria publică a României a ajuns la 1.302 miliarde de lei, în ușoară scădere

Datoria administrației publice a României a ajuns, la sfârșitul lunii aprilie 2026, la 1.302 miliarde de lei, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.Valoarea este...
Ultima oră
Pe aceeași temă