27.7 C
București
sâmbătă, 8 august 2026
AcasăȘtirile zileiDNA efectuează percheziții la Clubul Sportiv Rapid

DNA efectuează percheziții la Clubul Sportiv Rapid

 UPDATE. Vizat de procurorii DNA este fostul director general al clubului, Bogdan Vasiliu, suspectat că ar fi cerut mită pentru atribuirea unor contracte.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, percheziţii în Capitală şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, într-un dosar în care se investighează infracţiuni comise anul acesta, potrivit România TV.

Surse judiciare au precizat că descinderi au loc la Clubul Sportiv Rapid, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în cinci locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a două judeţe (Ilfov şi Giurgiu), reprezentând sediul unui club sportiv, punctul de lucru al unei societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, în cursul anului 2024”, se precizează în comunicat.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

UEFA pune din nou presiune pe FIFA! Amenințarea cu boicotul Cupei Mondiale revine în prim-plan

UEFA susține că retragerea proiectului privind comercializarea competițiilor FIFA nu este suficientă și își menține poziția critică față de Gianni Infantino.Conflictul dintre UEFA și...

Cutremur la CFR Cluj! Varga a luat prima decizie după umilință, dar a primit un refuz

Ioan Varga a decis să schimbe direcția la CFR Cluj după înfrângerea drastică suferită în fața lui Tromso.Înfrângerea categorică suferită de CFR Cluj în...

INS: Vânzările din comerț au scăzut cu 5,6% în primul semestru. Românii își reduc cheltuielile

Românii au devenit mai prudenți în privința cumpărăturilor, iar această tendință se reflectă în datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).În primele șase...
Ultima oră
Pe aceeași temă