2.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăEconomieStudiu: Firme care obțin constant contracte, au legătură cu partide politice

Studiu: Firme care obțin constant contracte, au legătură cu partide politice

Expert Forum a realizat un raport despre achizițiile publice din domeniul sănătății: servicii IT, echipamente medicale și reparații de echipamente medicale

Cercetarea se referă la perioada 2020-2024, însă unele teme includ contracte semnate începând cu 2007. Raportul radiografiază procedurile de achiziție competitive și cumpărările directe, precum și principalii câștigători ai acestora. O secțiune include concluzii despre experiențele legate de colectarea și procesarea de date și recomandări pentru autorități.

„Unele dintre companiile care au fost active au legături cu politicieni sau cu foști funcționari care au activat în sistemul sanitar. Prin intermediul analizei de față am profilat primele companii ca valoare a contractelor pentru temele acoperite. Analiza se uită la acționari/asociați, profilul economic al firmei, posibile legături politice. Nu ne propunem să analizăm punctual conținutul contractelor, ci să descoperim dacă există anumite modele care ar putea afecta integritatea procedurilor. Deși considerăm că legăturile politice sau de apropiere cu anumiți decidenți nu explică în toate cazurile succesul comercial, în altele poate fi un factor care facilitează primirea unor contracte”, se arată în raport.

Analiza Expert Forum arată că „deși mare parte dintre firme au avut un număr de angajați care par a se corela cu activitatea lor economică, există câteva cazuri care s-ar încadra mai degrabă în categoria ”firme de apartament”. În aceste situații, nu pare foarte evident cum poți obține cu 1-2 angajați, cifre de afaceri de milioane de lei”.

„Un număr relativ mare de firme analizate au sau au avut legături cu partidele politice, au fost înființate de politicieni sau alte persoane cu putere asupra sistemului medical. Chiar dacă apartenența politică a unui asociat sau administrator nu creează în mod automat și succes pentru o societate comercială care participă la achiziții, poate ridica semne de întrebare. Au fost identificate mai multe firme legate de partide, precum UNPR, PSD sau PNL. Deși analiza nu acoperă toate firmele, cele analizate au câștigat o parte bună din contractele publice, deci considerăm că observația este relevantă”, se arată în raport. De asemenea, se remarcă și că „există grupuri de firme, cu diferite tipuri de activități și care gravitează în jurul unei singure persoane, grup de persoane sau unei familii”.

La finalul raportului se precizează că „unele firme câștigă mult mai bine din cumpărări directe, decât din contractele competitive. Deși o parte importantă din proceduri reprezintă licitații deschise, mai ales în cazul procedurilor pentru servicii IT și mai ales pentru cele dinainte de 2020, se observă numeroase contracte încheiate prin negocieri fără publicare, ceea ce reduce transparența procesului”.

Analiza Expert Forum a utilizat datele de pe portalul data.gov.ro.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Veste proastă pentru Kosovo! TAS nu consideră cazul România – Kosovo legat de rasism

Decizia UEFA de a acorda victoria României la masa verde a provocat nemulțumiri în tabăra kosovară, însă un expert TAS susține că acuzațiile de...

Emisiile de CO2 asociate AI ar putea crește de peste 10 ori până în 2030 fără inovații energetice și tehnologice

Adoptarea pe scară largă a hardware-ului pentru Inteligență Artificială (AI) în centrele de date, fără implementarea unor soluții inovatoare în domeniul energetic și tehnologic,...

Marius Șumudică, înainte derby-ului cu CFR Cluj: „Sunt puternici”

Înaintea derby-ului cu CFR Cluj, Marius Șumudică (Rapid) a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre viitorul meci. https://www.youtube.com/watch?v=pQ-S7m4cpGI Marius Șumudică, declarații înainte...
Ultima oră
Pe aceeași temă